Organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de operator pe utilajul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar a fost anulată, din cauza modificărilor aduse de noul Cod Administrativ. Asta înseamnă că şi ridicarea maşinilor va fi amânată. Procedura va fi reluată începând din luna octombrie.

Luna trecută, consilierii municipali au aprobat Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului reşedinţă de judeţ.

Potrivit hotărârii, tariful de deblocare a unui autoturism înainte de a fi urcat pe rampă este de 100 de lei şi se dublează, dacă deblocarea se va face atunci când autoturismul parcat neregulamentar este fie pe rampă, fie în timp ce e urcat pe rampă.

De asemenea, tariful pentru deblocarea maşinilor transportate la depozit va fi de 300 de lei, iar cel de depozitare va fi de 100 de lei pentru prima zi şi apoi se va plăti câte 50 de lei pentru fiecare următoare zi de depozitare.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.