În această perioadă, agricultorii se confruntă cu probleme uriaşe, pe de o parte din cauza pandemiei – pe mulţi situaţia de faţă împiedicându-i să vândă ceea ce au produs – dar şi din cauza faptului că seceta cruntă pune în pericol ceea ce s-a însămânţat toamna trecută.
Situaţia este valabilă şi în Tulcea, seceta pedologică punând stăpânire pe circa 80.000 de hectare de culturi agricole din judeţ.
Prin ordin al prefectului judeţului, ce va fi emis astăzi, se va constitui o comisie specială al cărei rol este constatarea şi evaluarea pagubelor produse de seceta pedologică.
Prefectul judeţului, Cristian Iordan, spune că săptămâna aceasta reprezentanţii comisiei se vor deplasa în teren.
„Din datele centralizate până acum sunt afectate circa 80.000 de hectare ale culturilor însămânţate în toamnă, grâu, orz, ovăz şi rapiţă. Noi emitem marţi ordinul de prefect pentru constituirea Comisiei de constatare şi evaluare a pagubelor, urmând ca probabil în decursul acestei săptămâni să se deplaseze pe teren”, ne-a declarat prefectul Cristian Iordan.
Potrivit procedurii, deţinătorii de terenuri agricole care au fost afectate în procent de peste 30% fac o înştiinţare scrisă către primării, care la rândul lor, prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, fac un raport operativ cu pagubele culturilor agricole asociate secetei pedologice.
„Aceste centralizatoare ajung apoi la Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prin ordin de prefect se constituie Co-misia de constatare şi evaluare a pagubelor formată din reprezentanţii UAT-ului, Direcţiei Agricole, APIA şi ANIF. Se fac procese verbale de constatare şi evaluare a pagubelor care se înregistrează la CLSU. Primăriile trimit rapoartele Grupului de Suport Tehnic şi se face un raport centralizator de către Direcţia Agricolă şi se trimite la minister pentru a fi despăgubiţi”, a precizat prefectul Cristian Iordan.
Aflat la Tulcea în urmă cu două săptămâni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a dat asigurări că fermierii care vor suferi pagube din cauza secetei vor fi despăgubiţi.
Unii fermieri doresc urgentarea operaţiunilor, pentru a primi undă verde pentru despăgubiri, dorind, eventual, o reînsămânţare a terenurilor. Pe de altă parte, conform declaraţiilor ministrului, există şi o altă categorie, care ar intenţiona prelungirea până după data de 15 mai, pentru a avea o imagine cât mai fidelă a pagubelor produse de seceta pedologică pe suprafeţele cultivate afectate.
Ordinul comun al Ministerului Agriculturii şi al Ministerului Afacerilor Interne pentru aprobarea regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 16 aprilie.