Prefectul Alexandru Cristian Iordan: „Cea mai grea decizie a fost carantinarea cartierului Bendea din Babadag”

România se pregăteşte de o relaxare etapizată a măsurilor impuse prin ordonanţe militare după data de 15 mai, dar acest lucru nu înseamnă că autorităţile vor lăsa garda jos.

Efectele pandemiei de coronavirus se resimt puternic de toţi, oriunde s-ar afla în această perioadă, iar despre modul în care a fost gestionată situaţia la Tulcea am vorbit cu prefectul judeţului Alexandru Cristian Iordan.

– În această perioadă România  se pregăteşte de relaxarea anumitor măsuri impuse de autorităţi prin Ordonanţe Militare. Care a fost cel mai dificil moment, din punctul dumneavoastră de vedere, din această perioadă la nivelul judeţului Tulcea?

– Sigur a fost o perioadă grea, practic o situaţie nemaiîntâlnită probabil în ultima sută de ani şi a trebuit cu toţii să învăţăm din mers, să luăm deciziile potrivite şi să administrăm cât se poate de bine toate problemele apărute. Revenind la întrebare, probabil cea mai grea decizie a fost aceea de a institui starea de carantină în cartierul Bendea din oraşul Babadag. A fost prima decizie de acest fel din România însă consider că a fost una necesară. Evident am avut grijă ca, împreună cu autorităţile locale, să facem această situaţie cât mai suportabilă pentru locuitorii cartierului. Au avut loc o mulţime de acţiuni legate de aprovizionarea acestora cu apă, produse de igienă, hrană, etc. Poşta Română a dus în continuare corespondenţa în interior, la fel şi firmele de curierat. A fost ţinut un permanent dialog cu locuitorii, atât direct cât şi prin intermediul mediatorilor şi autorităţile au încercat să ajute punctual de câte ori a fost nevoie. Prin această decizie a fost limitat la maxim riscul extinderii infectării cu noul coronavirus, aceasta e o certitudine.

– Privind în urmă, aţi schimba ceva din punctul de vedere al gestionării situaţiei, atât la nivelul Prefecturii Tulcea, cât şi la cel al instituţiilor statului implicate în combaterea COVID-19?

– Fără, îndoială, aşa cum am mai spus, ne-am confruntat cu o situaţie unică, fără cores-pondent în trecut, la care a trebuit să învăţăm din mers, la care a trebuit să ne adaptăm,  zi de zi apărând noi şi noi încercări. Primul lucru pe care l-am făcut de la început, şi cred că a fost o decizie foarte bună, a fost să concentrăm comanda la nivelul Comitetului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei. În acelaşi timp, prin Grupul de Coordonare, se organizează întâlniri zilnice la nivelul Instituţiei Prefectului cu toţi conducătorii instituţiilor implicate. La acest nivel s-au efectuat şi se efectuează zilnic toate analizele, s-au cumulat toate informaţiile din teren şi s-au luat deciziile. Evident, în acord cu cadrul legal generat de starea de urgenţă şi ordonanţele militare emise de Guvernul României. Cred că toţi cei implicaţi în acest efort de a traversa pandemia cu cât mai puţine urmări negative şi-au făcut treaba, iar deciziile luate au fost cele potrivite şi, repet, în acord şi în permanent dialog cu structurile centrale ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Interne.

– Mulţi tulceni se tem că parte dintre cei veniţi în judeţ din diferite ţări europene îşi vor termina în curând resursele financiare şi vom asista la o escaladare a infracţiunilor de furt şi tâlhărie. Sunt pregătite autorităţile în acest sens? Ce decizie ar trebui să ia autorităţile?

– Până la această dată numărul de infracţiuni este scăzut. De altfel, prin natura lui, judeţul Tulcea nu este unul în care se regăsesc mari aglomerări urbane, locuri predilecte pentru infracţiuni de tipul celor enumerate de dumneavoastră. Organele abilitate în menţinerea ordinii şi siguranţei cetăţenilor îşi desfăşoară activităţile specifice. Nu sunt probleme deosebite din acest punct de vedere. Cetăţenii judeţului au dat dovadă de înţelegere a situaţiei actuale.

– În condiţiile în care asistăm la o dispersare comunitară a virusului, ce mesaj aveţi pentru tulceni pentru perioada de după 15 mai?

– Mesajul nostru a fost de la început acesta: conştientizare, disciplină, igienă şi solidaritate. L-am transmis întotdeauna de câte ori a fost necesar şi o fac şi acum prin intermediul ziarului dumneavoastră. După cum aţi aflat deja, măsurile de relaxare de după data de 15 mai vor fi luate gradual. Îndemn cetăţenii să fie în continuare reţinuţi, să păstreze distanţa socială, să se spele pe mâini şi să poarte în zonele cu potenţial de aglomerare măştile şi mănuşile de protecţie. Sunt sigur că împreună vom trece cu toţii cu bine această perioadă dificilă!

Starea de urgenţă instituită, pe 16 martie, în România, din cauza pandemiei de coronavirus, va fi înlocuită, din 15 mai, cu starea de alertă. Aceasta din urmă este o măsură de prevenţie care se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă. În continuare vor exista restricţii, printre cele mai notabile fiind interdicţia ieşirii din localităţi fără motive întemeiate, obligaţia de a purta măşti de protecţie în spaţii publice închise, carantinarea totală a unor localităţi în care există focare de coronavirus sau restricţiile de circulaţie la graniţă, dinspre zonele roşii.