Pachete cu peste 1.800 de produse lactate au ajuns ieri la 300 de bătrâni din cadrul celor trei parohii din municipiu aparţinând ruşilor lipoveni şi la parohia din suburbia Tudor Vladimirescu, prin intermediul Primăriei Tulcea.

Acţiunea intitulată „Aproape de bătrâni” face parte din demersurile iniţiate de primarul Constantin Hogea în contextul pandemiei de coronavirus.

„Dacă pe zona medicală acţionăm de circa două luni, iată că acum am ales să sprijinim şi zona socială. Împreună cu un nou partener de nădejde, Napolact, care a oferit o donaţie de 1820 de produse lactate, am fost alături de 300 de bătrâni cărora le-am oferit aceste pachete. Mulţumim pe această cale companiei Napolact cu care vom continua colaborarea şi doamnei Georgiana Ciocan de la departamentul marketing pentru excelenta colaborare!”, a declarat primarul Constantin Hogea.

Alţi 120 de bătrâni din cadrul comunităţii ruşilor-lipoveni au primit în luna decembrie a anului trecut punguţe cu alimente în contextul sărbătorilor de iarnă. Donaţia era făcută atunci de către un alt partener al primăriei, Asociaţia „Marius şi Prietenii”.

De altfel, în ultima perioadă, primarul Constantin Hogea a fost emisarul mai multor asociaţii care au oferit echipamente necesare în lupta cu noul coronavirus personalului medical din Spitalul Judeţean Tulcea, ambulanţierilor şi medicilor de familie din municipiu.