Primăria Tulcea începe în câteva zile inventarierea bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului. Serviciile de cadastru şi intabulare a imobilelor aflate în patrimoniul municipalităţii sunt necesare pentru ca în proiectele pentru accesarea fondurilor europene sau în orice alte investiţii este obligatorie demonstrarea drepturilor de proprietate.
După cum se ştie, unii tulceni şi-au extins proprietatea în domeniul public, iar Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP) a notificat deja persoane aflate în această situaţie. O situaţie mai complicată este cea privind străzile aflate în proprietate privată, caz în care proprietarii trebuie să le cedeze administraţiei locale pentru a beneficia de utilităţi publice. Cele mai multe cazuri de acest gen se află în cartierele Livezilor, Baltag, Sud-Vii şi Mesteceni.
„O situaţie este cea privind terenurile care au fost luate de la primărie şi, faţă de lotul pe care l-a licitat, respectivul şi-a mai mutat gardul. Aici lucrurile sunt clare. Ei sunt concesionari la primărie şi vor trebui să revină pe graniţele iniţiale. Nu cred că este o chestiune complicată în a-i de-termina să revină la ceea ce înseamnă dimensiunile STAS ale unei străzi. Problema mai complicată însă este acolo unde s-au construit case pe un teren privat pe care respectivul l-a lotizat şi l-a vândut. Fiind teren privat, cel care a luat 500 sau 600 mp şi acum trebuie să cedeze 30 de mp din grădina lui ca să se facă stradă nu îi convine. Dar, dacă vrea infrastructură, trebuie să doneze”, a explicat primarul Constantin Hogea.
Situaţia a devenit presantă în condiţiile în care pe de o parte locuitorii solicită racordarea la utilităţile publice, însă, pe de altă parte, autorităţile locale nu pot efectua investiţii în condiţiile în care strada a rămas mai îngustă decât prevede-rile legale.
De altfel, firma care va face inventarierea a primit o listă cu străzile care reprezintă priorităţi şi care trebuie finalizate până la sfârşitul lunii august.
„Pentru a pune în practică investiţiile de pe Aplicaţia nr. 2 a Aquaserv, societatea care face inventarierea a primit o listă cu străzile care reprezintă priorităţi şi care trebuie finalizate până la sfârşitul lunii august, pentru a primi fonduri şi pentru a putea face lucrări în acele zone. Reprezentantul societăţii ne-a spus că până la sfârşitul lunii august va încerca să onoreze comanda. Am notificat prin DIAP locuitorii de pe patru străzi care trebuie să cedeze parte din proprietate primăriei, pentru a putea face investiţii de apă şi canalizare. Au la dispoziţie o lună de zile să pregătească documentele de donaţie, în caz contrar vor sta în continuare fără utilităţi, pentru că nu putem să investim în cotloane, trebuie să amenajăm străzile cu lăţimea corespunzătoare”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.
Directorul DIAP Tulcea, Florenţiu Constantin spune că în zona periferică a municipiului mulţi proprietari care se învecinează cu domeniul public au făcut îngrădiri abuzive.
„În zona periferică a municipiului, mulţi proprietari s-au învecinat cu domeniul public şi au făcut îngrădiri abuzive. Îi vom soma să îşi mute gardul, iar în caz contrar se face o dispoziţie a primarului prin care demolăm gardul pe cheltuiala proprietarului”, a precizat directorul Florenţiu Constantin.
Potrivit DIAP, municipiul a fost împărţit în 59 de sectoare cadastrale pentru ca primăria să poată intabula tot ce are în proprietate.
„În final, conform Codului Administrativ putem să dăm şi o valoare a tuturor imobilelor pe care le găsim. Valoarea va fi dată după grila notarilor publici. În această procedură vom identifica şi noi terenuri pe care le vom inventaria şi intabula”, a spus directorul Florenţiu Constantin.
Ultima inventariere a municipiului Tulcea a avut loc în anul 2001.
Firma care se ocupă în prezent de lucrări este General Survey Corporation, iar contractul se întinde pe o perioadă de doi ani de zile, cu posibilitatea de prelungire.