Sute de scutece, dar şi lapte praf pentru sugari au ajuns zi-lele trecute la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean printr-o donaţie oferită de o asociaţie şi un lanţ de hipermarketuri în colaborare cu Primăria Tulcea.

Potrivit primarului Constantin Hogea, gestul a fost posibil datorită colaborării cu Asociaţia „Părinţi Salvatori” şi Kaufland Tulcea, cărora le-a transmis mulţumiri.

„Ziua Copiilor este un prilej de bucurie pentru toţi copiii, toţi părinţii şi mai ales toţi bunicii de pretutindeni. Ocazie cu care, acum câteva zile, am făcut o donaţie Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean, compusă din 500 scutece de finet şi lapte praf Nan 1 pentru sugari. Dorim tuturor copiilor să fie sănătoşi, să aibă parte numai de bucurii şi norocul să îi însoţească pretutindeni. Toate cele bune şi părinţilor, spre a-i putea creşte, educa şi proteja. La mulţi ani, copii!”, a declarat primarul Constantin Hogea.

Primăria Tulcea va continua seria unor astfel de acţiuni prin intermediul partenerilor care au răspuns de-a lungul timpului nevoilor comunităţii tulcene.

„Sunt foarte multe primării care vor să beneficieze de un asemenea gen de proiecte comune, mai ales în această perioadă în care lumea medicală este extrem de interesată să aibă măcar minimul din ceea ce presupune un act medical de calitate. Ne-am înţeles că trebuie să avem o relaţie foarte cordială cu aceşti oameni şi le mulţumesc tuturor sponsorilor, asociaţiilor şi fundaţiilor pentru maniera în care au înţeles să fie alături de noi într-un moment extrem de greu pentru comunitatea tulceană, pe care ni-l dorim să îl depăşim cu toţii cât mai repede. Vom avea în vedere şi activităţile de ordin social”, spunea  primarul Constantin Hogea.

În ultima perioadă, primarul Constantin Hogea a fost emisarul mai multor asociaţii care au oferit echipamente necesare în lupta cu noul coronavirus personalului medical din mai multe secţii ale Spitalului Judeţean Tulcea, ambulanţierilor şi medicilor de familie din municipiu.