Două drumuri agricole de centură din comuna Luncaviţa vor fi modernizate şi vor prelua o parte din traficul utilajelor agricole de pe Drumul European 87 (DN 22). Lucrările se vor face printr-un proiect european al cărui contract de execuţie a fost semnat ieri de primarul Ştefan Ilie şi viceprimarul Gabriel Ionaşcu.
Contractul de execuţie pentru realizarea investiţiei „Îmbunătăţirea reţelei de drumuri de exploataţie agricolă în Luncaviţa şi Rachelu” are o valoare de peste 479.765 euro, proiect finanţat din PNDR, măsura 4.3.
„Sunt două drumuri de centură, unul în Luncaviţa şi unul în Rachelu, care deservesc cea mai mare zonă agricolă a comunei, fosta zonă de luncă. Este vorba de peste 2 kilometri de drum care va descongestiona traficul mai ales al tractoarelor şi maşinilor mari care transportă produse agricole din ambele localităţi. În acest fel ele fac joncţiunea cu alte drumuri care ajung pe malul Dunării, reabilitate printr-un alt proiect european din exerciţiul trecut care în total însumează o lungime de circa 15 kilometri. Sunt două drumuri care din drumul european ajung direct la Dunăre, şi există posibilitatea ca în viitor să se construiască un mic port cerealier”, ne-a declarat primarul comunei Luncaviţa, Ştefan Ilie.
Proiectul presupune execuţia de lucrări pentru sistematizarea şi modernizarea drumurilor agricole Staţie de epurare – Grigore – DN 22 din Luncaviţa şi Niai – Călinescu – DN 22 din Rachelu, în lungime totală de 2, 512 km.
Antreprenorul câştigător este SC Firogal SRL Galaţi.