Consilierul PNL, Michael Gudu despre Direcţia de Turism a Consiliului Judeţean: „Nu se justifică existenţa acesteia”
Consiliul Judeţean Tulcea va reanaliza organigrama aparatului propriu, după ce reprezentanţii PNL au contestat utilitatea Direcţiei de Turism, cât timp aceasta nu are un director prezent la birou de la începutul anului şi există direcţii cu un volum de muncă mult mai mare.
Consilierul judeţean PNL Michael Gudu spune că existenţa organigramei actuale nu se justifică.
„Nu se justifică existenţa unei Direcţii de Turism şi conducători auto. Cele două entităţi pot funcţiona ca un serviciu sau ca un compartiment ataşat unei alte direcţii, dar nu ca direcţie de sine stătătoare, pentru că avem domenii mult mai importante, cum este cea de la domeniul public, care nu sunt acoperite. Toate litigiile care sunt acum cu aceste concesiuni sunt administrate de Direcţia de Patrimoniu, care se justifică mai mult decât una de turism. Volumul de muncă este mult mai mare la o eventuală Direcţie de Patrimoniu. Dacă se vrea o organigramă corectă, serioasă şi nearbitrară vor găsi în noi un partener, dar dacă vor face aceleaşi lucruri ca şi până acum vom fi împotrivă”, ne-a declarat consilierul PNL Michael Gudu.
Consilierul judeţean PNL Michael Gudu a precizat faptul că Direcţia de Turism a CJ s-a înfiinţat în anul 2016, iar reprezentanţii PNL s-au abţinut de la vot.
Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat că nu poate contesta în totalitate afirmaţiile liberalului.
„Sunt lucruri care pot fi modificate în organigrama CJ, iar aspectul ridicat este unul coerent. Faptul că acel director stă în concediu fără plată sau altfel de concedii este o altă problemă. Eu am să încerc să vin în şedinţa următoare cu un draft pentru a completa unele compartimente din Consiliu”, a subliniat preşedintele Horia Teodorescu.
Preşedintele CJ a mai spus că există câteva structuri ale instituţiei care trebuie completate cu personal, astfel încât să poată face faţă volumului dublat de muncă în ultimii doi ani.