„Sunt trei reguli simple care ne pot scuti de probleme”

După şapte luni de mandat, prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan, vorbeşte despre activitatea prestată până acum. Principalul element pe care acesta a dorit să îl sublinieze în ceea ce priveşte mandatul său la Prefectura Tulcea a fost combaterea pandemiei de coronavirus prin implicarea zilnică în gestionarea situaţiei.

„Cea mai dificilă perioadă a fost la începutul pandemiei şi până la sfârşitul lunii mai, deoarece nimeni nu s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie, erau activităţi noi de organizat şi învăţam din mers toate lucrurile. Au fost probleme, chiar momente critice, privind identificarea spaţiilor de carantinare, nu aveam test PCR în judeţ şi ne era foarte greu. Până trimiteam la Constanţa probele şi până veneau rezultatele treceau circa două zile. În acest timp nu ştiam dacă este pozitiv sau nu şi nu puteam să luăm măsurile necesare. În momentul în care am reuşit să realizăm laboratorul DSV ne-a ajutat foarte mult. O perioadă dificilă a fost şi cea de carantinare a cartierului Bendea, au fost şedinţe cu primăria, medicii de familie, asistenţii personali, mediatorii”, ne-a declarat prefectul Alexandru Cristian Iordan.

O altă perioadă dificilă a fost cea în care nu a existat cadrul legal în ceea ce priveşte izolarea, carantinarea şi internarea pacienţilor în spital.

„Am avut o perioadă de două săptămâni în care nu am avut cadrul legal la dispoziţie cu care să acţionăm. Am avut opt pacienţi externaţi la cerere din spital şi aproape 700 de persoane în izolare la domiciliu în acel moment pe care nu am mai putut să le controlăm şi de aici poate şi creşterea numărului de cazuri. Din punctul meu de vedere, stăm relativ bine faţă de restul ţării şi nu am avut focare. Dacă ne uităm puţin la nivel naţional, vedem că judeţele cu probleme sunt cele unde au fost focare mai ales în centrele de bătrâni, copii sau în spitale. Noi nu am avut şi datorită măsurilor pe care le-am luat”, a spus Alexandru Cristian Iordan.

Prefectul spune că a avut o colaborare bună cu şefii instituţiilor, neprimind critici oficiale din partea liderilor administraţiei publice locale. Acesta mai spune că a avut o colaborare foarte bună cu Spitalul Judeţean şi Consiliul Judeţean.

„Am colaborat bine cu şefii de instituţii, dar întotdeauna este loc de mai bine. La începutul lunii martie a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, ne-am întâlnit în şedinţe în grup operativ în fiecare zi, inclusiv sâmbătă şi duminică, lucru pe care îl facem şi acum, deoarece după cum ştie toată lumea, numărul cazurilor este în creştere, în special în municipiul Tulcea, şi nu putem să ne relaxăm deloc. Nu am avut o zi de pauză sau de concediu şi nu am fost plecat din judeţ. O parte a populaţiei s-a relaxat, noi nu pu-tem face acest lucru şi încercăm prin orice mijloace să ţinem în frâu pandemia. Oficial nu am primit critici din partea liderilor administraţiei locale, dimpotrivă, am avut o colaborare bună cu preşedintele Consiliului Judeţean, alături de care am realizat laboratorul DSVSA, ne-am implicat şi în operaţionalizarea Secţiei de Boli Infecţioase a SJU Tulcea. Am colaborat bine cu primarii din judeţ şi cu reprezentanţii spitalului, care au fost foarte receptivi. Tot timpul am avut stoc de medicamente, materiale de protecţie”, a precizat prefectul Alexandru Cristian Iordan.

În cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, numărul total de paturi disponibile pentru pacienţii COVID-19 este de 45, acestora adăugându-se 10 locuri în module şi 10 locuri în spitalul din Măcin. În cazul în care se va depăşi capacitatea paturilor, prefectul spune că o soluţie ar fi să ceară sprijinul judeţelor vecine.

 „Pe lângă cele 45 de paturi ale Secţiei de Boli Infecţioase, mai avem 10 locuri în nişte module care în mod normal se folosesc ca şi zonă tampon. În cazul în care se va depăşi capacitatea de paturi la Tulcea, avem spitalul de la Măcin, unde cu sprijinul managerului putem operaţionaliza 10 paturi. Dacă se vor ocupa şi acestea vom cere sprijinul judeţelor limitrofe. De exemplu, am avut o colaborare foarte bună cu prefecţii din Constanţa, Brăila şi Galaţi. Noi am ajutat Constanţa cu 100 de cazuri de carantinare. Aşa cum noi am ajutat Constanţa, aşa cred că ne vor ajuta şi ei. Eu sper să nu depăşim niciodată capacitatea de 65 de paturi”, a spus prefectul Alexandru Cristian Iordan.

În judeţul Tulcea au fost carantinate circa 800 de persoane.

„Măsura carantinării instituţionale s-a dovedit a fi una foarte bună, iar la noi au fost circa 800 de persoane carantinate de-a lungul timpului şi nu am avut decât două cazuri pozitive. În prezent avem 21 de pacienţi în Constanţa. Cazurile mai grave le trimitem la Constanţa, iar gravidele la spitalul din Medgidia”, a explicat prefectul Iordan.

Prin respectarea celor trei măsuri de prevenţie de bază, prefectul spune că a reuşit să evite infectarea cu noul coronavirus şi le transmite tulcenilor să respecte aceleaşi măsuri.

„Eu am reuşit să previn infectarea cu coronavirus respectând cele trei măsuri de bază, spălatul pe mâini, purtarea măştii şi distanţarea socială. Sunt trei reguli simple care ne pot scuti de probleme. Deoarece suntem în sezon estival şi de concedii, rugămintea noastră către oameni este să fie vigilenţi, să respecte măsurile de prevenţie, să aibă încredere în autorităţi şi să se informeze doar din surse oficiale”, a transmis prefectul Iordan.

În afară de activităţile legate de pandemie, bineînţeles că au continuat şi activităţile zilnice din Prefectură.

„Mă refer la legalitate, celelalte situaţii de urgenţă, seceta pedologică unde am fost al doilea judeţ din ţară afectat şi am avut foarte mult de muncă cu constituirea comisiilor, deplasarea pe teren. Nu ne-au ocolit nici inundaţiile în această perioadă. Am avut şapte UAT-uri afectate, iar trei deja au primit despăgubiri de la Guvern”, a menţionat prefectul judeţului.

De asemenea, o altă activitate a fost legată de rezolvarea unor dosare pe fond funciar, unele cu o vechime de 10 ani.

„În ceea ce priveşte fondul funciar, am avut foarte multe sesizări pe faptul că erau dosare care nu erau rezolvate de mulţi ani, chiar de 10 ani. Am reuşit să lucrăm într-un ritm foarte intens şi mare parte dintre acestea le-am rezolvat. Acum stăm foarte bine, am reuşit să facem câte o şedinţă de fond funciar pe săptămână”, a  mai spus prefectul.

În primele şase luni ale anului 2020 au fost emise un număr de 298 de Ordine de Prefect. În aceeaşi perioadă au fost adoptate şi un număr de 39 de Hotărâri ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Alexandru Cristian Iordan a fost instalat oficial în funcţia de prefect al judeţului Tulcea în data de 16 decembrie 2019.