Preţul bunurilor Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi aflate pe faleza din Tulcea încurcă planurile Consiliului Judeţean (CJ), titularul lucrărilor de reabilitare a zonei. Pe scurt, preţul cerut de APDM este aproape dublu faţă de cel oferit de CJ Tulcea.

De subliniat că ambele propuneri financiare au la bază rapoarte de evaluare. După cum spun  reprezentanţii celor două instituţii, cea mai la îndemână soluţie ar fi stabilirea preţului în instanţă.

CJ Tulcea va supune votului vineri un proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public a bunurilor, în urma unei evaluări făcute de instituţie în valoare de 440.800 de lei fără TVA. Pe de altă parte, APDM Galaţi a transmis anul trecut un document potrivit căruia valoarea bunurilor aflate în proprietatea companiei este de 792.600 de lei.

„Noi avem o evaluare de peste 700.000 de lei pe care am făcut-o la APDM în urma unei decizii a Consiliului de Administraţie. CJ şi-a făcut propria evaluare undeva la 400.000 de lei. Ei degeaba propun într-o hotărâre de CJ o sumă pe care nu pot să o ofere pentru că eu nu pot să primesc această sumă atât timp cât am o altă evaluare. Este vorba de acte juridice şi aş încălca legea dacă fac acest lucru. Situaţia cu diferenţa de preţ trebuia să se rezolve cel mai la îndemână în instanţă. În momentul de faţă noi avem o evaluare, ei au o evaluare. Noi nu putem să vindem cu mai puţin, ei nu pot să cumpere cu mai mult deoarece, pe fiecare, ne trage la răspundere Curtea de Conturi”, ne-a declarat directorul general al APDM Galaţi, Alexandru Gabriel Şerban.

Bunurile deţinute de APDM Galaţi constau într-o platformă port călători, platformă călători CFR, reţele apă exterioară, reţele electrice exterioare.

„Una dintre platforme ocupă un teren. În momentul în care au depus proiectul pentru obţinerea finanţării au declarat că este liber de sarcini. Dacă nu ar fi făcut acest lucru ar fi putut merge foarte uşor pe expropriere, cum se procedează peste tot în ţară şi ar fi stabilit instanţa valoarea de despăgubire. Această lucrare putea să înceapă din cealaltă parte a falezei, exact unde se lucrează şi acum, şi ar fi trebuit să rezolvăm cumva situaţia până la momentul în care ajungea lucrarea în dreptul platformei APDM. Nu sunt doar nişte pavele, sunt lucrări de fundaţie, de reţele, lucrări făcute cu autorizaţie de construcţie, nu sunt doar nişte bunuri de inventar”, a precizat directorul APDM Ga-laţi, Alexandru Gabriel Şerban.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, a semnat şi înmânat, luna aceasta, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a portului şi falezei Dunării.

În prezent, lucrările de reabilitare sunt sistate în zona în care APDM deţine bunuri, şantierul mutându-se în capătul din aval, în zona Tulco.

„Noi vom continua lucrările, nu ne oprim, pentru că avem de rezolvat doar această pretenţie financiară pe care APDM Galaţi o are către Consiliul Judeţean. Aceasta este singurul motiv care ne-a oprit câteva zile din investiţie şi ne-a determinat să abordăm şi celălalt capăt al falezei, de altfel investiţia trebuie să înceapă din ambele capete. Sper să găsim o formulă care să deblocheze austeritatea care există în momentul de faţă între APDM Galaţi şi CJ Tulcea, pe care eu personal nu o înţeleg. Dânşii vor să găsim o  formulă prin care să putem face plata pavelelor, dar şi către alte utilităţi de acolo, şi sperăm ca în câteva zile să găsim o soluţie astfel încât să menţinem respectul unii faţă de ceilalţi. Această chestiune a fost discutată cu mult timp în spate, dar din punct de vedere al preţului nu găsim o formulă de mijloc legală şi nici dânşii nu găsesc astfel încât să putem achita acele pavele”, ne declara  preşedintele Horia Teodorescu, pentru ziarul Delta, săptămâna trecută.

Valoarea totală a lucrărilor care urmează să se execute de către asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este de 190.162.236,67 lei, fără TVA.

Din această sumă, 159.969.733 lei reprezintă finanţarea eligibilă, iar CJ va aloca 3.199.394,66 lei. Durata totală de realizare a proiectului este de 42 de luni.

Portul Tulcea este principala zonă de promenadă a municipiului şi a aparţinut până acum câţiva ani Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi care în ultimii 30 de ani nu a investit sume importante pentru reabilitarea acesteia.