„Aquaserv are cea mai mare nevoie de o reformă riguroasă”

Marian Machedon este candidatul Alianţei USR-PLUS pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea. Marian Machedon este preşedintele PLUS Tulcea şi este li-cenţiat în matematică-informatică. S-a născut la data de 15 august 1978, este căsătorit şi are doi copii.

– Cum vă definiţi: om de administraţie sau politician?

– Sunt în primul rând un lider, manager; politica reprezintă pentru mine un mijloc prin care pot contribui la dezvoltarea capacităţii administrative a conducerii judeţului.

– Cât de importantă este pentru un preşedinte o majoritate prietenoasă în Consiliul Judeţean?

– Majoritatea în Consiliul Judeţean este esenţială pentru aplicarea unor politici publice coerente şi eficiente, cu proiecte sustenabile care să asigure o dezvoltare durabilă a judeţului, răspunzând astfel nevoilor reale ale comunităţilor.

– Care este cel mai mare avantaj/dezavantaj personal în calitate de preşedinte?

– Cel mai mare avantaj: puterea executivă.

Cel mai mare dezavantaj: propunerile de proiecte depind de Consiliu.

– Care este punctul slab în Consiliul Judeţean referindu-ne aici la direcţiile şi regiile din subordinea instituţiei?

– Modul de recrutare al angajaţilor.

– Care dintre regiile Consiliului Judeţean ar trebui închisă sau reformată din temelii?

– Întrucât afectează calitatea vieţii cetăţenilor municipiului şi altor localităţi din judeţ, Aquaserv are cea mai mare nevoie de o reformă riguroasă, în special în privinţa resursei umane.

–  Veţi da afară oameni din Consiliul Judeţean?

– Probabil că voi da oameni afară, dacă situaţia o impune şi anterior nu au funcţionat alte soluţii.

– Care ar fi cea mai importantă problemă nerezolvată, din punctul dumneavoastră de vedere, la nivelul judeţului şi care ar fi soluţiile?

– Slaba dezvoltare economică a comunităţilor rurale, care le scade atractivitatea, conducând la depopulare (regres demografic natural, migraţie, etc.) şi lipsa oportunităţilor de afaceri, inclusiv al creşterii numărului salariaţilor în mediul rural. Soluţia o reprezintă proiectele mici, la nivel de comunitate sau asocieri de comunităţi (exemplu: prin intermediul GAL-urilor) sau a altor actori economici şi sociali, plecând de la nevoile comunităţilor, identificate în mod participativ.

– Cât de important este pentru un preşedinte de CJ să aibă o culoare politică similară cu cea a Guvernului?

– Foarte important în special pentru derularea proiectelor mari în general şi a celor de infrastructură regională în special.

– Pe câţi dintre consilierii judeţeni aflaţi pe lista de vot i-aţi propus personal?

– Pe niciunul. Desemnarea colegilor mei consilieri s-a realizat în urma unei competiţii interne în partid al cărei rezultat a fost influenţat în egală măsură de membri şi conducere.

– Pentru mandatul 2020-2024, care este proiectul administrativ cel mai ambiţios pe care îl aveţi şi care este sur-sa de finanţare?

– Reformarea executivului Consiliului Judeţean şi a resursei umane în special, ceea ce nu presupune mijloace speciale de finanţare.

– Vă consideraţi un om norocos?

– Da.

Florentina TITORENCO

Listă consilieri judeţeni USR – PLUS

  1. Machedon Marian
  2. Grecu Răzvan
  3. Terente Eugen
  4. Pîrvulescu Cristian – Dumitru
  5. Albu – Dima Alexandru – Grigore
  6. Danilov Aurelia
  7. Ulu Mariana
  8. Niculae Elena – Suzana
  9. Ulian Gicu
  10. Lucaş Andrei Lucian
  11. Cicîrma Marius
  12. Holostencu Florin
  13. Ştefănescu Aurelia Carmen
  14. Smolei Aurora
  15. Mititelu – Răileanu Cristian
  16. Enache Denis – Georgian
  17. Gudruman Doina
  18. Serea Liviu
  19. Butuc Ioan
  20. Ploscaru George Sebastian
  21. Burtă Florin
  22. Greceanu George – Daniel
  23. Jenaru Gheorghe
  24. Ciobanu Marian
  25. Stanciu Daniel
  26. Ştefan Alexandru – Sorinel
  27. Baiţu Alexandru
  28. Filciu Ionuţ – Alexandru
  29. Săvoiu Iliuţă – Virgil
  30. Butan Romică
  31. Vîlciu Ana – Maria
  32. Mohîrţă Ion Alexandru
  33. Conţulov Laurenţiu Costel
  34. Gheorghe Vasile
  35. Boşcenco Mirela
  36. Nechifor Ştefan
  37. Popa Ligia