Primăria Tulcea va scoate din nou la licitaţie realizarea bustului lui Mihai Eminescu, după ce artistul care s-a ocupat iniţial a refuzat să îi refacă imaginea, în urma sesizării Comisiei de Cultură de la Bucureşti, care a stabilit faptul că lucrarea nu corespunde din punct de vedere artistic şi fizic.
„Bustul lui Eminescu nu a mai fost refăcut pentru că cei cărora le-am trimis notificarea de la Comisia de Cultură s-au simţit ofensaţi şi nu au mai dat niciun semnal. Ca atare, va trebui să scoatem din nou la licitaţie realizarea bustului lui Eminescu”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.
Primăria Tulcea a solicitat în luna iunie artistului care a realizat bustul lui Mihai Eminescu să îi refacă imaginea, după ce o comisie de la Bucureşti a stabilit faptul că nu corespunde din punct de vedere artistic şi fizic.
Lucrarea va fi amplasată în parcul TAVS, parc ce va prelua numele marelui poet.
În ceea ce priveşte bustul lui Valentin Şerbu, acesta ar putea fi amplasat în Parcul Personalităţilor până la sfârşitul lunii septembrie.
„În Parcul Personalităţilor, în zona unde a fost stabilit bustul lui Valentin Şerbu se lucrează şi e posibil ca până la sfârşitul lunii septembrie să-l putem aşeza pe soclu”, a precizat primarul Hogea.
În Parcul Personalităţilor sunt amplasate busturile personalităţilor de vază ale Dobrogei la care se adaugă şi cele a lui Carol I şi Mihail Kogălniceanu.