Guvernul a alocat 1,34 de miliarde de lei pentru mai multe localităţi din ţară, din fondul de rezervă. Banii sunt pentru acoperirea unor nevoi urgente şi pot fi folosiţi pentru începerea noului an şcolar în bune condiţii, pentru acoperirea unor cheltuieli sau pentru continuarea unor proiecte de investiţii.
Pentru judeţul Tulcea s-au alocat peste 23.892.000 de lei, bani care ajung toate cele 51 de unităţi administrativ-teritoriale, însă sumele ar fi fost distribuite pe criterii politice, au criticat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, dar şi de preşedintele ACoR Tulcea, Eugen Ion, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Cei doi au susţinut faptul că rectificarea s-a realizat pe criterii politice, iar comunele cu primari PSD au primit mai puţini bani decât cele cu primari PNL.
„Au selectat comunele PSD şi PNL. La comunele PSD au dat 2,5 miliarde pe comună şi au început pe la cele PNL să dea 20 de miliarde, 10 miliarde, 8 miliarde, 7 miliarde. Nu suntem acelaşi neam? Nu avem aceleaşi nevoi? Am ca şi comparaţie banii alocaţi de Guvernul PSD atunci când nu s-a ţinut cont şi mare parte din localităţile PNL aveau bani mai mulţi pentru că acelea erau nevoile. Nu se poate aşa ceva. Trăim în aceeaşi ţară. Eu nu am făcut niciodată discriminare de culori politice. Văd că acum se poartă acest lucru şi nu sunt în stare să dea bani pentru susţinerea domeniului sănătăţii. Au spus să facem noi că ne vor da banii înapoi. Vreau să vă spun că nu ne-au dat nici virguliţa, iar acum la rectificarea de buget pe echilibrare consiliile judeţene au luat zero lei. Fac un apel deoarece CJ Tulcea nu este capabil să-şi închi-dă din punct de vedere financiar pe toată problematica, anul. Am consumat resurse majore pentru COVID-19 cu tot ce s-a dus înspre spitalul judeţean şi toate demersurile noastre în speranţa că aşa cum au spus aceste sume ne vor fi returnate, dar de fapt ne-au păcălit, ne-au lăsat pe toţi să ne cheltuim ultima brumă de bani şi acum se fac că nu ne mai văd. Nu e normal să minţi şi să faci separatisme între oameni. Chiar dacă un primar este PSD, PNL, chinez, japonez, populaţia nu trebuie să suporte vicisitudini din cauza culorii politice. Eu nu am văzut în vremurile trecute o aşa discrepanţă cu tupeu şi obrăznicie cum s-a făcut la ultima rectificare”, a declarat preşedintele Horia Teodorescu.
La rândul său, preşedintele ACoR Tulcea, Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, a adresat o întrebare publică ministrului de finanţe privind formula de calcul.
„Eu vreau să îl întreb public pe domnul ministru de finanţe să ne spună care este formula de calcul, pentru că noi ştiam o formulă legală în care se acordă aceşti bani. În momentul în care ne uităm la alocările pe judeţul Tulcea, singurul lucru eficient pe care nu l-am luat noi, primarii PSD, în calcul, este culoarea politică. La nivelul judeţului avem 46 de UAT-uri, dintre care 30 sunt PSD, 14 PNL, una PMP şi una a Comunităţii Ruşilor Lipoveni. Eu transmit şi colegilor de la PNL că nu mă deranjează de ce au primit dânşii aceste sume, cu siguranţă au nevoie de ele şi le vor justifica. Problema se pune că şi celelalte primării PSD au solicitat sume mult mai mari faţă de ceea ce s-a alocat. Pe asistenţa socială nevoia până la sfârşitul anului este de 440 mii lei şi dânşii ne-au alocat 80 mii lei. Am dat dispoziţie ca de luna viitoare să se oprească plăţile pentru că nu avem de unde. Aceste plăţi înseamnă 90% buget naţional şi 10% buget local”, a spus preşedintele Eugen Ion.
La polul opus, preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie, spune că primăriile au avut posibilitatea ca în acest an să solicite instituţiilor statului fonduri pentru proiectele pe care le au în curs şi nu crede că vreo localitate a primit cât a cerut.
„Primăriile au avut posibilitatea în acest an să solicite instituţiilor statului fonduri pentru pro-iectele pe care le au în curs. Fiecare primărie a solicitat de-a lungul timpului în mai multe rânduri sume pe care să le folosească pentru proiectele locale. Nu cred că cineva a primit atât cât a solicitat. În timpul guvernării PSD, primarii PNL se plângeau că primesc sume mici. Când eram primar la Luncaviţa, acum o lună de zile am primit solicitare pentru rectificare şi am trecut toate proiectele pe care le avem în exerciţiu. Suma pe care am primit-o este mai mică faţă de cea pe care am solicitat-o. Nu ajunge la confinanţări peste tot, dar tot reprezintă un sprijin”, ne-a declarat preşedintele Ştefan Ilie.