Bustul scriitorului tulcean Valentin Şerbu a fost dezvelit astăzi în Parcul Personalităţilor din municipiu. Opera care a întregit galeria personalităţilor de vază ale Dobrogei a fost inaugurată în prezenţa primarului Constantin Hogea, directorului Direcției Județene pentru Cultură Tulcea, Iulian Vizauer, directorului Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului, Constantin Florenţiu, artistului Paul Prisada, consilierilor locali liberali Claudia Frandeş şi Cornel Chistrugă, dr. Silvia Jechila.
La eveniment a mai fost prezent scriitorul Aurel Ifrim, preşedintele Consiliului Judeţean al Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice din Tulcea, Ovidiu Dumitrescu, şi profesorii Adrian Pal şi Gică Gică.
Bustul a fost dezvelit de primarul Hogea alături de reprezentanta consilierilor locali liberali Claudia Frandeş, cei care au iniţiat demersul.
„Astăzi facem un act de recunoaştere şi de reparaţie morală faţă de un concitadin de al nostru care a reuşit într-o foarte scurtă perioadă de timp să se impună din punct de vedere al creaţiei literale, în zona satirică prin povestirile şi romanele dânsului. Activitatea acestui mare om s-a desfăşurat într-o perioadă controversată din punctul de vedere al celor care gândeau liber şi aveau curaj şi putere să se exprime în această modalitate. Cel căruia astăzi îi dezvelim bustul a avut şi de pătimit pentru că asemenea gen de expresii şi de libertăţi de a gândi în perioada comunistă nu erau de acceptat. Este vorba de Valentin Şerbu despre care putem să spunem că este contemporan pentru că face parte din istoria recentă a oraşului nostru, căci a plecat dintre noi în anul 1994. Talentul şi creaţia acestui concitadin au făcut ca în foarte scurt timp de la debutul literar să fie primit şi în Uniunea Scriitorilor”, a declarat primarul Constantin Hogea.
Artistul Paul Prisada a prezentat momente din viaţa scriitorului Valentin Şerbu, subliniind faptul că este o personalitate a culturii naţionale.
„Valentin Şerbu a fost şi este din punctul meu de vedere o personalitate a culturii naţionale. Cu această ocazie mulţumim grupului liberal care a propus acest bust, domnului primar, Primăriei municipiului Tulcea, pentru că Valentin Şerbu îşi intră în drepturile sale de a fi în faţa tulcenilor!”, a spus Paul Prisada.
Prezentă la eveniment a fost şi dr. stomatolog Silvia Jechila, cea care l-a cunoscut şi apreciat pe Valentin Şerbu.
„Când am venit în Tulcea în anii 70 cred că atunci s-au pus şi bazele Cenaclului „Panait Cerna”, o perioadă extrem de frumoasă pentru mine pentru că la vremea aceea scriam şi publicam poezie. Cu acest prilej l-am cunoscut pe Valentin Şerbu, atât ca scriitor cât şi ca prieten. Erau nişte prilejuri pentru mine, care eram copilă, de a întâlni nişte personalităţi în devenire care marcau locul şi timpul, fiecare în felul lui. Pe Valentin Şerbu l-am cunsocut încă de la publicarea primei cărţi, iar pentru noi, cenacliştii, a fost un eveniment deosebit. Valentin strălucea atât la cenaclu, cât şi în restul locului pe unde călca¨, a precizat dr. Silvia Jechila.
Dramaturgul Ştefan Caraman este cel care a propus municipalităţii aprobarea amplasării unui bust al scriitorului tulcean Valentin Şerbu în Parcul Personalităţilor.
„Acum doi ani, la iniţiativa mea şi cu sprijinul consilierilor PNL a fost adoptată o hotărâre a Consiliului Local prin care scriitorul Valentin Şerbu urma să primească cuvenita intrare în imortalitate prin instalarea statuii sale în Parcul Personalităţilor. Înţeleg că mâine, 25 septembrie statuia va fi dezvelită în cadrul unui eveniment organizat de primărie. Mai bine mai târziu decât niciodată. Sunt nespus de bucuros că portretul maestrulului Şerbu completează aleea cu personalităţi marcante care au onorat acest oraş”, a transmis, joi, pe pagina sa de socializare, Ştefan Caraman.
Bustul este realizat din bronz, iar placa comemorativă este personalizată cu scris în relief şi realizată din materiale compozite.
În Parcul Personalităţilor sunt amplasate busturile personalităţilor de vază ale Dobrogei la care se adaugă şi cele a lui Carol I şi Mihail Kogălniceanu.
Valentin Şerbu s-a născut la 20 iulie 1934, la Tulcea. A fost un scriitor român contemporan, mai cunoscut pentru romanele sale şi pentru povetile scurte satirice. Cele mai populare scrieri ale sale includ Figuranţii – Baltazar, Satirica, Tărâm necunoscut, romanul său de science-fiction Fantastice, Tentative, Fantastica Delta, Provinciale, Expediţia.
A colaborat la publicaţiile Luceafărul, Steaua, Almanahul literar, Vatra, Tomis, România literară.
Biblioteca orăşenească din Babadag îi poartă numele.
O boala necruţătoare îi curma viaţa, la Tulcea, în ianuarie 1994.