Anul acesta Clubul Real Racing Tulcea a organizat în municipiu două mari competiţii ecvestre fără precedent pe meleagurile noastre. În aceste competiţii s-au întrecut cai din patru discipline ecvestre, ceea ce a însemnat între 120 şi 170 de starturi pe competiţie.
„Din dragoste pentru cai şi pentru copiii pe care îi antrenez am considerat ca ar trebui să fac acest lucru pentru a le aduce la picioare competiţiile şi pentru a le scăpa familiile de cheltuielile necesare deplasărilor. Organizând prima etapă a concursului Echitaţie la Porţile Deltei Dunării, care a avut iniţial două discipline ecvestre, am învăţat să organizăm astfel de concursuri şi am trecut la o etapă superioară aducând împreună patru discipline.
Concursul desfăşurat de Sf. Maria a adus laolaltă patru discipline ecvestre. După aceste reuşite, autorităţile locale au început să ne dea şi puţină atenţie şi am realizat amenajarea unei piste de trap pe păşunea dintre Muzeul Satului Pescăresc şi sediul Clubului hipic Real Racing.
Acest lucru a devenit o oportunitate sa facem un parteneriat cu Asociaţia Calului de trap românesc Ploieşti, cu care desfăşurăm între 15-18 octombrie ultima etapă a acestui festival pe care îl dorim a fi din ce în ce mai tumultuos şi prezent în fiecare sezon la Tulcea”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Real Racing, dr. Ştefan Răileanu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA