Scriitorul tulcean Ştefan Caraman, lider al literaturii posdecembriste din România, speră ca anul viitor să lanseze cartea recent terminată, intitulată Blues, despre care spune că este cea care l-a solicitat „cel mai adânc”.
„Zilele acestea am terminat de scris cea mai nouă carte; este lucrarea în care m-am implicat cel mai mult emoţional, cea care m-a solicitat cel mai adânc, m-a stors. Motiv pentru care deja o urăsc, dar aceasta e doar bucătărie internă. Desigur, după ce va apărea, va voi stresa ca sa o citiţi, ştiţi deja cum fac, dar mai e până atunci”, a transmis, zilele trecute, scriitorul Ştefan Caraman, pe pagina personală de Facebook.
Ştefan Caraman urmează să facă toate demersurile necesare pentru lansarea cărţii, cu toate că perioada în care se va înfăptui acest lucru nu este certă, dată fiind situaţia pandemică în care ne aflăm.
„Cartea de abia am scris-o, acum urmează să îi pun diacriticele, deci procesul de corectură, să caut o editură. Ea poate să mai dospească o lună, două, trei. Mă bate gândul s-o scot chiar anul acesta, dar nu ştiu dacă este timp. N-am o proiecţie, pentru că nu ţine neapărat de mine, ţine de pandemie, lansări acum nu se pot face nicăieri. Poate că va fi o lansare la Tulcea, la anul, la târg, dacă se mai face. Sunt foarte bucuros de ea, deşi este o carte mică ca volum, am muncit aproape doi ani la ea. Este o carte personală, de aceea se şi numeşte Blues, respectă cumva cutuma muzicală blues. Este un personaj în carte, cântăreţ de blues, care ar părea că interpretează o piesă, iar ceilalţi ascultă, un fel de concert”, ne-a declarat Ştefan Caraman.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA