Reprezentanţii Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi au anunţat, ieri, la Tulcea, semnarea ordinului de începere a lucrărilor pentru modernizarea portului comercial şi al celui industrial din municipiu.

Proiectul „Dezvoltare Port Tulcea – Etapa I” este în valoare de circa 16 milioane de euro şi constă în lucrări de proiectare care vor dura trei luni, precum şi în lucrări de execuţie care se vor realiza după proiectare şi vor dura 21 de luni.

„Am reuşit să semnăm atât contractele de proiectare şi execuţie a lucrării precum şi contractul de supervizare care a condiţionat emiterea ordinului de începere a lucrărilor de proiectare şi execuţie. Lucrările de proiectare se desfăşoară pe o perioadă de trei luni, iar cele de execuţie pe 21 de luni. Proiectul are în vedere modernizarea Portului Industrial şi Comercial în vederea diversificării traficului de marfă prin Portul Tulcea. Ne gândim atât la cereale cât şi la materia primă către Alum şi alte tipuri de marfă. Ne dorim ca Portul Tulcea să devină o platformă portuară atractivă pentru mărfuri generale”, a declarat ieri, în timpul unei conferinţe de presă, directorul general adjunct al APDM Galaţi, Dan Tivilichi.

Acesta a precizat că toţi operatorii din zona Tulcea doresc o diversificare a activităţilor.

„Toţi operatorii care sunt pe zona Tulcea doresc o diversificare a activităţilor şi o punere a lor într-o ordine firească, adică să putem opera orice fel de tip de marfă în porturi şi să încercăm să reducem acele puncte de lucru izolate. Ne putem referi la material lemnos, cereale, produse de carieră care sunt din ce în ce mai mult cerute de această zonă a deltei. Luăm în calcul ce se poate întâmpla în următorii ani, respectiv acel necesar de agregate pentru drumul expres”, a subliniat Dan Tivilichi.

Potrivit directorului, operaţionalizarea trecerii Dunării cu bacul realizată între oraşul tulcean Isaccea, România, şi Orlovka, regiunea Odessa, Ucraina ar putea duce la apariţia unor noi rute de transport produse.

„Avem solicitări din partea mai multor producători aflaţi în zona de nord a Europei- Polonia, Estonia, Ucraina, care vor vrea să folosească din ce în ce mai mult punctul de trecere de la Orlovka-Isaccea”, a precizat Dan Tivilichi.

Reprezentantul APDM Galaţi a anunţat şi faptul că zilele trecute s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Portului Isaccea. Acestea vor dura 24 de luni şi presupun proiectare şi execuţie lucrări.

Lucrările de modernizare care vor fi efectuate în portul comercial şi cel industrial din Tulcea vor duce la realizarea unor terenuri portuare noi de câte 4.000 de metri pătraţi în cele două zone, realizarea unei staţii de epurare în portul industrial, precum şi instalarea de hidranţi şi prize cheu pentru navele care vor opera pe cele două infrastructuri.

Circa 85% din bugetul total al proiectului de modernizare a portului comercial şi a celui industrial reprezintă finanţare europeană nerambursabilă.

Investiţii în infrastructura portuară din şase localităţi ale judeţului Tulcea

APDM Galaţi administrează şi porturile din Măcin, Isaccea, Mahmudia, Chilia Veche, Smârdan, Gura Arman şi Turcoaia, în cazul cărora are în vedere modernizarea infrastructurii de transport naval.

„Noi încercăm să profităm de obţinerea prelungirii în cadrul acestui an, pe diverse considerente precum pandemia, a perioadei de implementare a proiectelor operaţionale de infrastructură mari de la 31 decembrie 2020 până la 31 decembrie 2023. Noi ne propunem ca toate proiectele aferente judeţului Tulcea, respectiv Chilia, Mahmudia şi Eco Portul să aibă o durată de execuţie care să se încadreze până la 31 decembrie 2023. Ne dorim să ajungem la un acord cu UAT Turcoaia pentru reabilitarea celor două puncte de operare de la Gura Arman şi de la Turcoaia. Previzionăm investiţii substanţiale şi pentru braţul Măcin. În infrastructura de transport naval în ultimii 30 de ani nu prea s-au făcut investiţii şi este necesară o reabilitare. Cheurile de la Turcoaia nu sunt într-o stare foarte bună şi nici porturile de pe braţul Măcin nu sunt într-o stare optimă”, a menţionat Dan Tivilichi.

Compania Ministerului Transporturilor cu sediul la Galaţi administrează porturile de pe sectorul românesc fluvio-maritim al Dunării.