Elevii au început ieri cursurile celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2020-2021. În contextul pandemiei cu noul coronavirus, semestrul al doilea a început după scenariul galben în municipiul Tulcea. Acesta presupune prezenţa fizică doar a preşcolarilor, a elevilor din învăţământul primar, a celor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal.
Această veste a fost primită cu bucurie de majoritatea părinţilor tulceni. Aceştia nu neagă însă faptul că teama s-a instaurat printre ei, deoarece există posibilitatea ca cei mici să contacteze virusul.
„Sunt şi bucuroasă şi temătoare că a început anul şcolar în format fizic, deoarece sunt condiţiile care sunt, de pandemie. Cei mici îşi doreau să revină la cursuri, deoarece nu este uşor să stea toată ziua în casă. Eu am două fete, de clasa a I-a şi de a III-a, iar să jonglezi cu temele şi lecţiile online a fost dificil, pe când la şcoală atenţia este oferită de doamna învăţătoare”, ne-a declarat Mirela Husein.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.