Tulcenii vor putea merge la serviciu în mod gratuit în fiecare vineri, dacă îşi vor lăsa autoturismele acasă şi vor alege să călătorească cu autobuzul, iniţiativă derulată de Primăria Tulcea în cadrul campaniei Vinerea Verde.

De altfel, ieri, majoritatea angajaţilor primăriei în frunte cu primarul Ştefan Ilie, cei ai unităţilor de învăţământ şi ai altor instituţii publice au ales transportul public, bicicleta, sau chiar mersul pe jos. Iniţiativa nu a prins foarte bine în rândul elevilor, parcarea Colegiului Spiru Haret, de exemplu, fiind înţesată de maşini.

„Dacă aceasta este una dintre măsurile care pot determina să îşi lase maşinile şi să călătorească cu autobuzul putem implementa gratuitatea pe mijloacele de transport în comun în fiecare vineri. Peste 85% din angajaţii primăriei şi cei ai  şcolilor şi liceelor participă astăzi la campanie. Pe măsură ce va trece timpul şi dacă va fi continuitate vom avea rezultate şi mai bune”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Pentru ca tulcenii să poată circula vinerea gratuit cu mijloacele de transport în comun este necesar un proiect  care să fie supus  consultării publică şi o hotărâre de Consiliu Local.

Pentru a acoperi acest demers, municipalitatea va trebui să aloce fonduri din bugetul local.

Primarul Ştefan Ilie a adresat invitaţia şi consilierilor locali şi direcţiilor din subordinea primăriei. De altfel, şi consilierii locali Anca Suhov şi Lavinia Vizauer au răspuns iniţiativei, postând pe pagina de socializare câte o fotografie.

În fiecare zi de vineri primăria va marca această campanie şi va propune şi alte evenimente complexe în colaborare cu direcţiile şi serviciile din subordine.

Autorităţile de mediu doresc să instaureze în România Vinerea Verde, ca o iniţiativă voluntară prin care invită toţi cetăţenii să renunţe în ziua de vineri la deplasarea clasică cu maşină personală şi să aleagă mijloace mai puţin poluante, poate chiar cu amprentă zero de carbon, mijloace de transport nepoluante însemnând trotinetă, mersul pe jos sau cele care sunt la îndemâna tuturor, respectiv mijloacele de transport în comun.