Primăria Tulcea se află în curs de identificare a unor surse de finanţare pentru reabilitarea a trei pachete de străzi din municipiu, cu o suprafaţă totală de 30 de kilometri.

„În total avem trei pachete de străzi cu o suprafaţă totală de 30 de kilometri. O parte dintre aceste străzi vor face parte din programul de reabilitare. Câteva dintre străzile care sunt cuprinse în planul de reabilitare sunt Rahovei, Avram Iancu, Concordiei, Traian Vuia, 24 Ianuarie, Primăverii şi Armeană. Finanţarea va fi una mixtă, atât din bugetul local cât şi din alte programe pe care încercăm acum să le identificăm. Poate vom obţine fonduri şi din credite”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Pentru unele dintre străzi a fost necesară realizarea unor măsurători noi.

În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâri ce vizează actualizarea suprafeţelor de teren aferente mai multor străzi.

„Constituie o reactualizare a străzilor la care s-a făcut referire în fiecare proiect de hotărâre. Acestea sunt străzile prioritare în pachetul de bază pe care îl vom propune pentru reabilitare şi finanţare. Reabilitarea înseamnă cuprinderea străzii în întregul ei ansamblu, de la alimentare cu apă, canalizare, canalizaţie, gaz şi până la asfaltare sau iluminat public. Le-am reactualizat pentru că aveau alte măsuri decât în realitate”, a declarat primarul Ştefan Ilie în şedinţa de Consiliu Local.

Încă de la preluarea mandatului, primarul Ştefan Ilie a transmis că printre cele mai stringente problemele ale municipiului se află faptul că primăria nu are un inventar pus la punct, iar proprietăţile publice nu sunt cadastrate şi nu se pot dezvolta.

Totodată, primăria a stabilit mai multe zone din municipiu unde se impune desfiinţarea garajelor pentru a fi amenajate locuri de parcare, de joacă şi spaţii verzi.