Memorialul „Adrian Cicîrîc”, turneul de fotbal care-i cinsteşte memoria lui Adrian Cicîrîc, va avea loc, la Tulcea, şi în acest an.
Victoria Delta Tulcea în parteneriat cu Consiliul Local Tulcea organizează ediţia a treia a evenimentului, care va fi găzduit de stadionul „Delta” din Tulcea, în intervalul 5-8 august. Turneul este rezervat categoriei de vârstă 2005, iar organizatorii informează că nu se va percepe taxă de participare. Partidele vor avea două reprize a câte 45 de minute.
„Evenimentul de abia a fost creat şi momentan nu avem echipe înscrise. Cu toate acestea am avut discuţii cu Dinamo Bucureşti. De asemenea, având parteneriat cu Academia Gheorghe Hagi am discutat şi cu ei în vederea participării şi aşteptăm un răspuns şi de la dumnealor. Momentan s-a creat evenimentul urmând ca în zilele următoare să vedem cine doreşte să vină şi cu cine discutăm. Memorialul se va desfăşurat între 5-8 august, dar sperăm să nu modificăm data, asta în funcţie de începerea campionatelor la grupa de vârstă 2005. Este un eveniment creat anual de către domnul Vali Cicîrîc, tatăl copilului decedat, Adrian Cicîrîc, în colaborare cu noi, ACS Victoria Delta Tulcea. Dânsul îl are şi pe celălalt băiat, Cristian Cicîrîc, în cadrul clubului nostru, iar evenimentul este desfăşurat în fiecare an. Din cauza pandemiei de coronavirus anul trecut nu a avut loc, anul acesta fiind a treia ediţie”, ne-a declarat antrenorul clubului de fotbal Victoria Delta Tulcea, Iulian Nedu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.