Mai multe manifestări sunt programate a avea loc în municipiul Tulcea pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Tinerii tulceni vor putea alege din multitudinea de activităţi organizate de autorităţile locale implicate.

Cu această ocazie, Strada Unirii urmează a fi închisă circulaţiei auto pentru a fi dedicată copiilor, sub denumirea Strada Bucuriei. În acelaşi timp, evenimentul îşi propune conştientizarea adulţilor cu privire la restrângerea spaţiilor publice dedicate copiilor.

„Pentru noi, adulţii, 1 iunie este un bun prilej de a conştientiza faptul că străzile şi trotuarele noastre trebuie să fie accesibile şi copiilor. Am îngustat trotuarele, am prioritizat traficul auto, am făcut clădiri şi garaje în loc de spaţii de joacă, iar acum nu mai putem lăsa copiii liberi pe străzi. Pentru că acest oraş nu este şi oraşul lor.  Îl vom repara, cu gândul la ei. Deocamdată, măcar de ziua lor, le putem oferi o stradă”, a precizat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Evenimentul organizat de primărie va începe la ora 09.30, urmând ca de la 09.45 să aibă loc Parada costumelor din materiale reciclabile, prezentată de copiii de la Grădiniţa nr. 12. De la ora 10.00 elevii şcolilor din municipiu vor lua parte la un concurs de desene pe asfalt. La ora 10.30 va avea loc prezentarea regulamentului probelor de biciclete, ca mai apoi, la 11.00, să înceapă probă de biciclete – viteză şi probă de biciclete – traseu, participanţii fiind elevi ai şcolilor din municipiu.

Între orele 9.30 – 13.00 vor avea loc şi alte evenimente tematice: atelier de arte plastice – pictură în „plein air”, atelier de ecologie, atelier de meşteşuguri populare, precum şi evenimente-surpriză. Cei mici vor putea participa la jocuri urbane, precum şotronul, elasticul etc.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.