Noul administrator public al judeţului Tulcea va fi nominalizat în 10 zile, acesta fiind în prezent una dintre priorităţile preşedintelui Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu.

„Cred că administratorul public va fi nominalizat în următoarele 10 zile, nu contează că se fac alegeri la Consiliul Judeţean de vicepreşedinţi. Am trei persoane care sunt în analiză şi vom vedea care dintre ele corespunde cerinţelor privind administraţia şi experienţa. În ceea ce priveşte vicepreşedintele, aici nu mai este problema mea, ci a celor care au majoritatea. Prioritatea mea este să identific persoana cea mai potrivită pentru administrarea judeţului”, a precizat Horia Teodorescu.

Potrivit surselor noastre, unul dintre candidaţii la postul de administrator al judeţului este consilierul judeţean PSD Dumitru Mergeani.

Postul de administrator public al judeţului a rămas liber din luna februarie a acestui an, atunci când Vasile Strat, cel care ocupa funcţia, a încetat din viaţă în urma unor problemele de sănătate.

Numirea în funcţie a administratorului public se face prin dispoziţia preşedintelui consiliului judeţean.

În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes judeţean.