sănătate au încheiat contract pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19. Mai exact, este vorba despre 2.958 de medici de familie dintr-un total de 9.583.

La nivelul judeţului Tulcea, 46% dintre medicii de familie au încheiat contracte cu casele de asigurări pentru vaccinare. Potrivit informaţiilor transmise de prefectul Marcel Ivanov, 38 din cei 85 de medici de familie din judeţul Tulcea s-au înscris, până în prezent, în campania de vaccinare.

Dr. Constantin Ciureanu este unul din medicii de familie care a imunizat în propriul cabinet  nu mai puţin de 275 de pacienţi cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).

„Vaccinarea merge foarte bine, avem doritori. Îi anunţăm telefonic, le reamintim ora şi data când trebuie să se prezinte. Totul decurge normal şi nu am avut incidente sau reacţii adverse. În continuare îi îndrumăm pe cei care nu s-au vaccinat să se prezinte la cabinetele noastre, ale celor care fac vaccinarea. Aceasta este singura modalitate de a putea să scăpăm de ceea ce înseamnă consecinţele acestei pandemii de coronavirus”, ne-a declarat dr. Constantin Ciureanu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.