O nouă ediţie a Festivalului „Peştişorul de Aur”, una dintre cele mai apreciate şi importante manifestări folclorice, care a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei, va avea loc vara acesta la Tulcea, cu acces pentru sute de persoane. Dacă sunt vaccinate, au test PCR negative sau test rapid negativ. Organizatorii anunţă că numărul maxim de participanţi este de 400 de persoane. De asemenea, numărul concurenţilor va fi mai mic faţă de ediţiile precedente.
„Vom încerca să organizăm Festivalul <<Peştişorul de Aur>> pentru că nici anul trecut, din păcate, nu a putut fi desfăşurat. Este un festival important şi de răsunet pentru noi şi pentru întreaga ţară, fiind cel mai mare festival de folclor pentru copii din România”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, Dragoş Simion.
În cadrul festivalului concurs, ajuns la cea de-a 28-a ediţie, vor participa în jur de 10-14 formaţii din ţară şi în jur de cinci-şase ansambluri din ţările învecinate.
„Într-o formă mai fină, cu un număr mai mic de participanţi o să-l organizăm. Am făcut corespondenţă în continuare, de prin ianuarie, cu toate formaţiile/ţările care au acceptat să vină la noi. Cu părere de rău, nu vom putea aduce formaţii de la distanţe prea mari, pentru că nu vom şti ce va fi în următoarea lună şi în luna august. Vom încerca să ducem 10-14 formaţii din ţară şi doar câteva formaţii din afară. Aici mă refer la Bulgaria, Turcia, Macedonia, Serbia. Bineînţeles, vor participa cele care îndeplinesc condiţiile şi cerinţele impuse de situaţia actuală. Cel târziu până pe 10 iulie vom avea o situaţie clară”, ne-a declarat managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Ştefan Coman.
Potrivit managerului, vor fi amplasate circa 300-400 de scaune în faţa scenei din Piaţa Civică, iar zona va fi îngrădită. Spectatorii vor trebui să se prezinte cu dovada vaccinării, cu un test PCR negative / test rapid negativ, sau cu adeverinţa conform căreia au trecut prin boală.
„Pentru spectatori vom aşeza scaunele şi vom îngrădi zona în care se va considera că încap aceştia. Cred că vor încăpea în jur de 300-400 de scaune. Dacă vor mai fi relaxări în ceea ce priveşte forma de organizare a manifestărilor în aer liber, atunci nu va mai fi condiţionată participarea spectatorilor. Participanţii vor trebui să aducă un test COVID negativ, dovada vaccinării sau o adeverinţă potrivit căreia au trecut prin boală”, a adăugat maestrul Ştefan Coman.
Pentru a păstra tradiţia evenimentului se doreşte organizarea Paradei portului şi dansului popular, dar pe distanţe mult mai mici faţă de anii precedenţi.
„Ne dorim să facem şi parada, dar pe o distanţă mai mică. În funcţie de condiţiile pe care va trebui să le respectăm, vom vedea dacă o să mai facem sau nu parada, dar şi acea deschidere pe care o făceam de fiecare dată în piaţă. Deci, va trebui să ne reorganizăm puţin şi să facem astfel încât să nu fie aglomeraţie foarte mare”, a adăugat managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.
La ediţia din 2019 a Festivalului concurs internaţional de folclor „Peştişorul de aur”, iniţiat de Ansamblul „Baladele Deltei” în anul 1993, au participat 30 de ansambluri folclorice din 12 state.