De luna viitoare tulcenii vor avea voie să facă baie în lacul Ciuperca, după ce  Primăria Tulcea  va cumpăra prin licitaţie publică serviciul de salvamar. Valoarea achiziţiei este de 11.935 de lei, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

„În acest moment scăldatul în lacul Ciuperca este interzis deoarece suntem condiţionaţi de prezenţa unui salvamar. Suntem în procedura de achiziţie de servicii pentru care au fost depuse deja oferte. Urmează evaluarea ofertelor şi estimăm că de la 1 iulie vom avea salvamar şi se va permite scăldatul “, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Serviciile de salvamar vor fi achiziţionate pentru o perioada de două luni, respectiv 1 iulie – 31 august. Programul de lucru al salvamarului va fi de luni pana duminica, inclusiv sărbătorile legale, între orele 09:00 – 20:00.

Plaja lacului Ciuperca a beneficiat ultima dată de prezenţa unui salvamar cu atestat în anul 2019. În anul 2017, municipalitatea a încheiat un protocol de colaborare cu ISU „Delta” Tulcea care a furnizat personal calificat, paramedici şi o ambarcaţiune, ce aveau ca sarcină intervenţia şi acordarea primului ajutor, dar din anul 2018 pompierii tulceni nu au mai putut asigura prezenţa salvatorilor.

Calitatea apei de îmbăiere din lacul Ciuperca, în parametrii normali

Calitatea apelor naturale de îmbăiere din judeţul Tulcea este în parametrii normali, arată primele analize făcute în acest an de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Probele au fost prelevate din lacul Ciuperca din municipiul Tulcea, precum şi din Marea Neagră, din zonele Sulina, Sfântu Gheorghe şi Gura Portiţei.

„Toate zonele sunt monitorizate de DSP si se prelevează probe de doua ori pe lună. Rezultatele probelor analizate în laboratorul DSP arată că apa este în parametrii normali. Miercuri au fost prelevate probe de la plaja Sfântu Gheorghe, iar în data de 1 iulie se vor preleva de la Lac Ciuperca şi Gura Portiţei”, ne-a declarat directoarea DSP Tulcea, Mihaela Nicolau.