Primăria Tulcea lucrează la un program de promovare turistică şi culturală a municipiului prin realizarea unor albume şi materiale de prezentare, inclusiv în mediul virtual. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea, instituţie ce va pune la dispoziţie ilustrate vechi şi fotografii cu scene din istoria municipiului.
Asocierea dintre cele două entităţi va fi supusă votului consilierilor locali în şedinţa de miercuri.
„Materialele de prezentare, nişte cărţi de vizită ale municipiului, vor cuprinde o imagine a realităţii municipiului, nu vom arăta doar lucrurile frumoase, respectiv o clădire de patrimoniu reabilitată, dar şi una nereabilitată, o stradă afectată, o clădire care a răsărit între nişte case, o zonă frumoasă din perspectiva Dunării, dar şi una cu maşini parcate haotic”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Proiectul îşi propune diseminarea valorilor culturale şi a elementelor de patrimoniu istoric publicului larg, local şi naţional.
„Obiectivul principal al programului este generarea unui ansamblu de materiale şi activităţi de promovare şi marketing a potenţialului cultural şi turistic al obiectivelor identificate în municipiul Tulcea şi punerea lor în valoare în scopul creşterii gradului de cunoaştere a acestora, respectiv în scopul dezvoltării şi consolidării identităţii locale”, se arată în proiect.
Durata acordului va fi începând cu data semnării lui şi până la 31 decembrie 2021, acesta putând fi prelungit din oficiu cu câte 12 luni, la finalul fiecărui an calendaristic, fără alte formalităţi.
Printre obligaţiile municipiului se află realizarea din surse proprii materialele de promovare şi să transmită partenerului cu titlu gratuit un număr de 10 exemplare din fiecare material realizat în format fizic.
La rândul său, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea va pune la dispoziţie ilustrate vechi şi fotografii cu scene din istoria municipiului care aparţin colecţiei aflate în proprietatea instituţiei.