Lucrările de reabilitare şi extindere a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea vor începe în perioada imediat următoare, activităţile premergătoare începerii acestora fiind în desfăşurare. Proiectul de modernizare are un buget aproximativ de 43 de milioane de euro şi este finanţat din fonduri structurale.

„Constructorul a venit deja pe poziţie, încercăm să relocăm anumite dotări, să eliberăm sectoare din spital, să relocăm paturi, utilităţi, iar lucrările să înceapă pe tronsoane. E o treabă foarte grea să lucrezi sub exploatare, cu oameni înăuntru pe care să-i muţi pe cazuistici diferite. Sper să facem faţă”, a precizat  preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu.

Preşedintele Teodorescu se întâlneşte frecvent cu reprezentanţii firmei de construcţii care va executa lucrările pentru ca activitatea SJU să nu fie afectată de reabilitare.

Administraţia judeţeană a luat împrumutul de 6 milioane de lei necesar asigurării cofinanţării acestui proiect care vizează şi extinderea SJU.

„Urmează o altă finanţare pentru Ambulatoriu, apoi una pentru secţia TBC, alta pentru secţia Infecţioase şi toate clădirile din SJU se vor moderniza”, a spus preşedintele CJ.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a secţiilor SJU sunt necesare în contextul în care unele clădiri au fost construite în urmă cu aproximativ 100 de ani, aşa încât se află într-un stadiu avansat de degradare.

Anul acesta, în cadrul SJU se vor încheia proiecte cu un buget total estimat de peste 37 de milioane de lei şi vor începe proiecte cu un buget total estimat în valoare de peste 323 milioane de lei. Acestea sunt susţinute din fonduri europene de către CJ Tulcea, instituţie în subordinea căreia funcţionează spitalul.