Începerea lucrărilor de reabilitare a portului şi a drumului judeţean Tulcea-Chilia Veche sunt două dintre cele mai aşteptate veşti de localnici, dar şi de turişti. Pe de o parte, repararea drumului ce leagă Chilia de Tulcea va duce la scurtarea timpului parcurs cu maşina, iar pe de altă parte, dezvoltarea portului va duce la crearea a circa 60 de locuri de acostare pentru ambarcaţiuni, susţine primarul comunei Chilia Veche, Timur Ciauş.

„Se va amenaja portul pentru ambarcaţiunile atât ale turiştilor cât şi ale localnicilor. Mulţi turişti care vin în Deltă sunt şi proprietari de bărci. Chilia este mai mult o zonă de pescuit, iar cei care vin nu au unde să acosteze la mal. În prezent se acostează pe unde se poate. Prin acest proiect se vor crea circa 60 de locuri de acostare. Acum avem un număr mai mic de bărci pentru că nu e sezon de pescuit, dar după 15 august se răceşte apa şi începe să tragă peştele şi vor fi bărci cu sutele. Sperăm ca în luna septembrie să înceapă execuţia lucrării, iar vara lui 2023 să ne prindă pe ponton”, ne-a declarat primarul Timur Ciauş.

Consiliul Judeţean Tulcea a demarat lucrările de întreţinere a drumului judeţean DJ 222N, pe tronsonul Pod Canal 36 – Chilia Veche, din buget propriu. Constructorul urmează a realiza lucrările într-o perioadă de 30 de zile.

„Au început lucrările de întreţinere a drumului Tulcea-Chilia Veche şi este un lucru foarte bun pentru cei care se deplasează cu maşina. În prezent, un drum de 70 de kilometri se face în 3 ore, iar în mod normal ar trebui să se facă într-o oră. Doar în Chilia sunt circa 2.000 de locuitori, plus că mai vin din Pardina, Ceatalchioi, iar vara avem mulţi turişti pentru care zona noastră a început să prezinte interes. Amenajarea drumului înseamnă automat şi dezvoltarea turismului. Am făcut multe demersuri pentru repararea drumului şi pe această cale îi mulţumim domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu pentru bugetul acordat. A promis că va face drumul şi aşa s-a întâmplat. Este un om de cuvânt”, a precizat primarul comunei Chilia Veche, Timur Ciauş.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.