Marcel Ivanov, prefectul judeţului Tulcea, va înota, sâmbăta aceasta, la maratonul Aqua Challenge, care va avea loc pe plaja din Constanţa, pentru a susţine vizibilitatea în societate a persoanelor cu dizabilităţi, se arată într-un comunicat de presă remis de Institutului Prefectului – Judeţul Tulcea.

Iniţiativa de a înota pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi fizice a apărut în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii Asociaţiei de Sprijin a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi Fizice din Tulcea.

„Ideea a venit după ce am primit vizita reprezentanţilor Asociaţiei de Sprijin a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi Fizice Tulcea, care, pe lângă problemele de ordin social şi economic, mi-au subliniat faptul că persoanele cu dizabilităţi au un deficit grav de vizibilitate în societate, fenomen care face de multe ori ca strigătul lor după ajutor să rămână neauzit. Pentru a atrage atenţia atât autorităţilor, cât şi societăţii civile, am ales să-i prezint ca pe nişte adevăraţi luptători şi eroi ai vremurilor moderne”, a declarat prefectul Marcel Ivanov.

Prefectul va participa la proba de 1.500 de metri. De joi dimineaţă a început antrenamentele în lacul Ciuperca, după ce până acum s-a antrenat în bazin.

„Ne-a dat Dumnezeu copii sănătoşi, lucru pentru care trebuie să fim recunoscători şi în acelaşi timp să-i sprijinim pe cei care duc cu demnitate povara unor dizabilităţi. Alături de organizatorii evenimentului Aqua Challenge vom face tot ce ne stă în putinţă ca problemele acestor oameni să se facă auzite. Este de datoria noastră să facem tot ce este necesar ca aceste persoane să ducă o viaţă normală şi să nu se simtă izolaţi. Ei există, iar noi trebuie să-i integrăm şi să le oferim şansa la normalitate. Pe 21 august voi înota pentru voi, copii minunaţi”, a afirmat prefectul Marcel Ivanov.

Persoanele care doresc să susţină Asociaţia de Sprijin a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi Fizice Tulcea o pot face în contul RO50RNCB0256167886110001, deschis la BCR.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.