Comasarea voluntară a comunelor cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în Programul de guvernare 2026 – 2028, stârneşte îngrijorări în rândul primarilor din judeţul Tulcea. Edilii atrag atenţia că reorganizarea administrativă ar putea afecta accesul cetăţenilor la servicii publice, mai ales în localităţile izolate, unde deplasarea către o altă unitate administrativ-teritorială presupune dificultăţi suplimentare. În timp ce autorităţile centrale discută reforma administrativă, primarii din judeţ urmează să consulte cetăţenii cu privire la posibilitatea comasării voluntare a comunelor. Primarii comunelor Maliuc şi Sfântu Gheorghe consideră că o eventuală reorganizare administrativă ar putea afecta în mod direct comunităţile locale, mai ales în cazul localităţilor din Delta Dunării, unde deplasarea către o altă unitate administrativ-teritorială presupune, în multe situaţii, transport pe apă şi timpi mari de aşteptare.

Nicoleta Sevastian, primarul comunei Maliuc: „Nu cred că va fi comasarea realizabilă în Delta Dunării”

În cazul comunei Maliuc, primarul Nicoleta Sevastian atrage atenţia că o eventuală comasare cu o altă comună, cum ar fi Crişanul, ar putea însemna pentru cetăţeni dificultăţi suplimentare în obţinerea documentelor şi accesarea serviciilor publice.

„Comasarea este un lucru bun. Poate că vor fi reduceri de cheltuieli, dar nu va fi un lucru bun pentru localităţile din Delta Dunării, unde izolarea deja creează probleme. Spre exemplu, comuna Maliuc are 5 sate în componenţă, chiar dacă are 830 de locuitori. Nici nu vreau să mă gândesc dacă, în general, se tinde să se ducă comunele mici spre comunele mari. Să presupunem că s-ar comasa Maliuc cu Crişan şi primăria ar fi la Crişan. Ce ar însemna pentru locuitorii din Maliuc să meargă la Crişan să-şi ridice documentele sau să depună o cerere? Digitalizarea există, dar nu toţi cetăţenii au dotarea necesară pentru a avea acces la digitalizare. Populaţia este îmbătrânită şi nu toţi ştiu să folosească tehnologia. Nu ştiu să o folosească şi nici nu au posibilitatea să-şi cumpere dispozitive pentru a fi digitalizaţi. Şi, din ce am observat până acum, digitalizarea funcţionează mai mult în relaţia dintre instituţii decât în relaţia dintre cetăţeni şi instituţie”, ne-a declarat primarul comunei Maliuc, Nicoleta Sevastian.

Edilul susţine că o eventuală mutare a primăriei ar putea afecta şi lucrările de întreţinere şi dezvoltare realizate în ultimii ani în localitate.

 „Maliucul, în ultimii ani, s-a modernizat. Are alei, o faleză şi multe parcuri care necesită multă muncă pentru întreţinere. Vă daţi seama ce ar însemna ca primăria să nu mai fie în Maliuc? Cine ar mai realiza aceste lucrări de întreţinere? Cine le-ar coordona? Cine le-ar supraveghea? Se va transforma totul într-o paragină”, spune primarul comunei Maliuc.

Nicoleta Sevastian consideră că, din punct de vedere funcţional, o eventuală comasare a comunei Maliuc cu o altă unitate administrativ-teritorială ar putea fi dificilă, iar localitatea ar avea mai degrabă nevoie de o relaţie administrativă cu municipiul Tulcea.

„Spre exemplu, Crişanul este cel mai aproape, dar nu ştiu, nu văd cum ar funcţiona lucrurile. Eu, spre exemplu, din punct de vedere funcţional, dacă ar fi ca Maliucul să fie absorbit de un alt UAT, ne-am duce spre Tulcea. Adică, dacă merg la Tulcea să-mi rezolv o problemă, trebuie să merg cu documentul. Ce ar însemna să mă duc la Crişan să-mi ridic un document? Nu există mijloc de transport. Trebuie să te duci cu vaporul, nu ştiu, astăzi la 15.00 şi să te întorci mâine la 09:00. Adică, este dificil. Nu cred că va fi comasarea realizabilă în Delta Dunării. Este valabil şi pentru braţul Chilia. Acolo ce ar însemna? Să-i ducă pe toţi la Chilia? Chilia este cea mai mare comună. Şi ce ar însemna ca cetăţeanul de la Pardina să meargă la Chilia, la primărie, să-şi ia documentele? Că, oricum, treburile principale tot la Tulcea şi le rezolvă, nu?”, a precizat Nicoleta Sevastian.

Primarul comunei Maliuc spune că, în lipsa unor informaţii clare privind modul în care ar urma să se desfăşoare reforma administrativă, este prematur să se pronunţe asupra unei eventuale comasări.

„Sunt convinsă că fiecare cetăţean va vrea să rămână la primăria lui. Nu cred că cineva va fi de acord să aparţină de o altă primărie. Eu nu pot să le transmit decât realitatea. Trebuie să le explic ce înseamnă, dar, deocamdată, ar trebui să avem o idee despre ce vrem să facem sau ce posibilităţi sunt. Adică, este prea devreme să discutăm despre asta. N-am avut nicio întâlnire. Am aflat din presă că domnul preşedinte Eugen Ion a fost la o întâlnire la Ministerul Dezvoltării pe această temă. Am văzut un comunicat din partea dânsului, am văzut că a solicitat referendumuri, dar, din ce ştiam eu, chiar sunt obligatorii referendumurile. Cetăţenii trebuie să hotărască dacă vor să fie comasaţi, dacă vor să aparţină de un alt UAT. Nu ştiu deocamdată, este devreme să mă exprim”, a afirmat primarul comunei Maliuc.

Claudiu-Dragoş Cladiade, primarul comunei Sfântu Gheorghe: „Să ne lase în pace, să trăim noi aici, la capătul ţării, cu problemele noastre” 

Îngrijorări similare sunt exprimate şi de primarul comunei Sfântu Gheorghe, Claudiu-Dragoş Cladiade, care consideră că o eventuală comasare ar putea diminua capacitatea comunităţilor mici de a-şi face cunoscute problemele şi de a beneficia de atenţia autorităţilor.

„Cine şi-ar dori comasarea la Sfântu Gheorghe? Dacă facem comasare, să înţelegem că va fi comasare către oraşul Sulina şi atunci alegătorii ar fi mai mulţi la Sulina şi nu la Sfântu Gheorghe. Ar fi uitaţi de lume aici. La capătul ţării, uitaţi de lume. Este şi cazul Caraormanului cu Crişanul. Oamenii aceia niciodată nu o să poată să-şi expună problemele, fiindcă nu o să fie luaţi în considerare, fiind în jur de 70 – 80 de persoane. Aşa o să fie şi la Sfântu Gheorghe. Dar sperăm să nu se facă la Sfântu Gheorghe. Să ne lase în pace, să trăim noi aici, la capătul ţării, cu problemele noastre, şi le rezolvăm noi cum putem. Cum poate să meargă un bătrân la Sulina sau la Murighiol, fiind ambele la 40 de kilometri distanţă? Nu ştiu cum ar putea. Undeva la 80% din locuitori sunt foarte bătrâni, nu bătrâni. Dar nu cred că este posibil. Acum să vedem ce decide Guvernul”, ne-a declarat primarul comunei Sfântu Gheorghe, Claudiu-Dragoş Cladiade.

Acesta susţine că reorganizarea administrativă ar fi imposibil de aplicat în cazul comunei Sfântu Gheorghe, din cauza izolării şi a dificultăţilor de transport.

„Nu cred că ar fi de acord cetăţenii cu această comasare. Cred că fiecare gândeşte la fel ca şi mine, că este imposibilă această reorganizare a UAT-urilor sub 1.500 de locuitori, cum au şi propus. Poate iau în considerare izolarea şi problemele noastre din Deltă şi Munţii Apuseni şi distanţa foarte mare între localităţi. Nu avem şosea, nu avem transport, nu avem mai nimic. Noi suntem izolaţi, practic suntem pe o insulă. Suntem condiţionaţi de transportul pe apă, care nu este tot timpul ok. Nu poţi merge cu un bătrân într-o ambarcaţiune care circulă la trei zile. Sunt multe, multe probleme pe care locuitorii le ştiu şi nu cred că trebuie să le explic fiecăruia, iar ei îşi vor spune părerea. Părerea este exact cum vă spun şi eu, că este imposibilă această comasare pentru Sfântu Gheorghe. Poate pentru celelalte localităţi, da, dar pentru Sfântu Gheorghe ar fi imposibilă. Dar, cum v-am spus, este decizia Guvernului, cum văd şi dumnealor această comasare pentru Deltă”, spune Claudiu-Dragoş Cladiade.

Primarii urmează să discute cu cetăţenii despre comasarea voluntară

Preşedintele filialei teritoriale Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Eugen Ion, a anunţat că în cursul acestei săptămâni va avea loc o întâlnire cu primarii comunelor din judeţ, în cadrul căreia aceştia vor fi îndemnaţi să discute cu locuitorii despre posibilitatea comasării voluntare. În perioada următoare, primarii unităţilor administrativ-teritoriale aflate în această situaţie vor organiza întâlniri cu cetăţenii şi vor transmite punctele de vedere ale comunităţilor. În cadrul discuţiilor vor fi abordate atât aspectele legate de reorganizarea administrativă, cât şi cele privind menţinerea serviciilor publice în localităţile care ar putea fi comasate. Procesul de comasare voluntară vizează comunele cu maximum 1.500 de locuitori şi se poate realiza în baza prevederilor legale în vigoare, prin referendum. În cazul în care o comună mai mare se uneşte cu una mai mică, referendumurile trebuie organizate în ambele unităţi administrativ-teritoriale. Noua reconfigurare administrativă ar urma să fie valabilă începând cu anul 2028, indiferent dacă referendumurile vor avea loc peste o lună, două sau trei.

În judeţul Tulcea, 15 comune au cel mult 1.500 de locuitori, aproximativ jumătate dintre acestea fiind situate în Delta Dunării. Rezultatele întâlnirilor publice din judeţ urmează să fie prezentate la finalul lunii, în cadrul unei şedinţe a ACoR la care a fost invitat şi premierul României, Luca Niculescu.

Reforma administrativă, discutată la Ministerul Dezvoltării

Subiectul comasării comunelor a fost abordat vineri, la Ministerul Dezvoltării, în cadrul primei întâlniri de lucru din programul „START Reforma Administrativă”, la care a participat şi Eugen Ion, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea. Întâlnirea a avut loc în contextul în care Ministerul Dezvoltării a anunţat intenţia de a începe comasarea localităţilor cu mai puţin de 1.500 de locuitori, printr-un proces voluntar. Reforma administrativă este prevăzută în Programul de guvernare 2026 – 2028, care stabileşte că 429 de unităţi administrativ-teritoriale din România, cu cel mult 1.500 de locuitori, vor avea prioritate la finanţare dacă optează pentru comasare voluntară. La nivel naţional există aproape 2.900 de comune cu populaţie sub acest prag.

În judeţul Tulcea, 15 comune se încadrează în categoria UAT-urilor cu cel mult 1.500 de locuitori. Este vorba despre CA Rosetti, cu 636 de locuitori, Ceatalchioi, cu 531 de locuitori, Crişan, cu 1.092 de locuitori, Dorobanţu, cu 1.202 de locuitori, Grindu, cu 1.271 de locuitori, Hamcearca, cu 1.334 de locuitori şi Horia, cu 1.256 de locuitori. Pe aceeaşi listă se mai află IC Brătianu, cu 1.143 de locuitori, Maliuc, cu 813 locuitori, Pardina, cu 489 de locuitori, Peceneaga, cu 1.465 de locuitori, Sfântu Gheorghe, cu 639 de locuitori, Smârdan, cu 960 de locuitori, Stejaru, cu 1.242 de locuitori şi Valea Teilor, cu 1.289 de locuitori.

Analiză: administraţia comunelor din Tulcea, mai costisitoare decât media naţională

Potrivit unei analize transmise redacţiei Ziarului „Delta” de Echipa Bani Curaţi (https://banicurati.ro/cost-primarii-tulcea), în baza bugetelor executate în 2025, administraţia comunelor din judeţul Tulcea a costat, în medie, 1.389 de lei pe locuitor, faţă de 981 de lei pe locuitor la nivelul tuturor comunelor din ţară. Analiza a luat în calcul cheltuielile aferente aparatului primăriei, stării civile, fondului de rezervă şi dobânzilor. Judeţul Tulcea are 46 de comune, dintre care 15 au sub 1.500 de locuitori, 35 au sub 3.000 de locuitori, iar 45 au sub 5.000 de locuitori. Cea mai costisitoare administraţie raportată la numărul de locuitori este cea a comunei Pardina, care are 489 de locuitori. Costul mediu al administraţiei a fost de 4.853 de lei pe locuitor pe an, calculat pentru perioada 2021 – 2025. La polul opus se află comuna Niculiţel, cu 3.774 de locuitori, unde administraţia a costat 536 de lei pe locuitor.

La nivel naţional, în comunele cu mai puţin de 1.000 de locuitori, administraţia a costat 2.374 de lei pe locuitor, în timp ce în comunele cu peste 5.000 de locuitori costul a fost de 791 de lei pe locuitor.