Primăria Tulcea va beneficia de peste 1,2 milioane de lei pentru proiectul de eficientizare energetică a blocului TAVS de pe strada Potcovari nr. 1. În acest sens, luni, la nivelul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) s-a semnat contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 în valoare de 1.202.506,89 lei.
„Vom urma paşii necesari de licitaţie, proiectare şi execuţia lucrărilor. În momentul acesta avem contractate toate blocurile pentru care erau depuse proiecte de eficientizare energetică. Licitaţia o vom organiza în luna octombrie, dar pentru că vine sezonul rece vom vedea dacă mai avem posibilitatea să le demarăm anul acesta”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
În prezent mai multe blocuri de pe strada Gării se află în proces de eficientizare energetică. Este vorba despre blocul 4, blocul 7, blocul 12 , blocul 3 şi blocurile 13-21.
De altfel, în această perioadă, Primăria Tulcea continuă campania de conştientizare a importanţei obţinerii prin parteneriat a fondurilor europene pentru reparaţie şi eficientizare energetică a blocurilor.
O nouă întâlnire între primarul Ştefan Ilie şi asociaţiile de proprietari va avea loc joi, 16 septembrie, începând cu ora 15.00 la sediul Primăriei, acolo unde sunt invitaţi reprezentanţii asociaţiilor de pe strada Babadag şi din proximitatea acesteia.
Primă întâlnire în acest sens a avut loc săptămâna trecută cu 17 asociaţii de proprietari din zona centrală şi stradă Gării.
Printre tipurile de lucrări care vor fi executate în cadrul acestor proiecte se află izolarea termică a pereţilor, reparaţii ale subsolului, ale instalaţiilor, conductelor, gurilor de scurgere, faţadelor, scărilor, tavanelor, rosturilor, acoperişului, înlocuiri ale liftului, glafurilor interioare şi exterioare, etc.