După un an de pauză cauzată de pandemie, „Târgul de Toamnă”, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, organizat de Primăria Tulcea împreună cu S.C. Agropieţe S.A, se va desfăşura anul acesta în perioada 24 – 26 septembrie, în Piaţa Civică. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, începând cu ora 11.00.
La eveniment sunt invitaţi să participe atât producători de legume şi fructe, cât şi reprezentanţi ai centrelor viticole din municipiu şi din judeţ, pentru a-şi prezenta produsele tradiţionale.
La târg vor participa 30 de producători agricoli autohtoni de legume, fructe şi miere şi 10 meşteri populari. De asemenea, în piaţă vor fi prezente două puncte de alimentaţie publică cu pastramă, grătare şi alte produse sezon.
„Anul acesta marcăm o premieră prin faptul că Târgul de toamnă se desfăşoară împreună cu Târgul Etno Dobrogea. Evenimentul care reuneşte cele două târguri urmăreşte acelaşi scop, de a promova producătorii locali şi produsele atestate tradiţional şi meşterii populari din judeţul Tulcea. Vor participa producători din Beştepe, Nalbant, Trestenic, Nufăru, Poşta, Agighiol, Cataloi, Valea Nucarilor, Murighiol, Sarichioi, Zebil, Sabangia, Malcoci şi Greci. Vor mai fi prezenţi producători de miere din Tulcea, Camena, Luncaviţa şi meşteri populari care ne-au onorat şi anii trecuţi cu împletitura de papură şi sfoară”, ne-a declarat directoarea Agropieţe SA, Rodica Pascale.
Tulcenii vor putea achiziţiona legume şi fructe proaspăt cultivate de producătorii din judeţ, dar şi miere de albine şi produse de artizanat.
Ansamblul ,,Baladele Deltei” a pregătit un program special, la care vor participa grupuri folclorice din judeţ, trupe de dans locale şi invitaţi din ţară, Aurel Moldoveanu şi Constantin Enceanu.