„Nu am îndeplinit nici 10% din aşteptările tulcenilor. Şi nici din ale mele. Am dat pieptul cu un oraş care pierduse multe trenuri şi cu tulceni care nici nu mai aşteptau în gară”
Primarul municipiului, Ştefan Ilie, şi-a făcut luni bilanţul la un an de mandat, spunând că atunci când a preluat mandatul a dat piept cu „un oraş care pierduse multe trenuri şi cu tulceni care nici nu mai aşteptau în gară speranţa sosirii unui vagon salvator”, iar până în prezent nu a îndeplinit „nici 10% din aşteptările tulcenilor”.
„Am aflat foarte multe lucruri pe care nu le cunoşteam din exterior şi pe care doar le bănuiam. Am dat pieptul cu un oraş care pierduse multe trenuri şi cu tulceni care nici nu mai aşteptau în gară speranţa sosirii unui vagon salvator, care să descarce implicare, responsabilitate, devotament şi armonie şi care să transforme oraşul într-unul fericit. A trecut un an în care nu am îndeplinit nici 10% din aşteptările tulcenilor. Şi nici din ale mele, care sunt mult mai mari, deoarece de la mine e firesc să am cele mai multe pretenţii”, spune primarul Ştefan Ilie.
Edilul mai spune că oraşului îi lipsesc lucrări elementare de infrastructură, a căror realizare necesită, pe lângă finanţare, timp de proiectare şi execuţie.
„Vin dimineaţa şi plec seara târziu, alerg prin oraş, discut cu oameni, asociaţii, antreprenori, primesc foarte multe solicitări, de la locuinţe sociale şi până la urgentarea investiţiilor, răspund la mii de emailuri şi timpul trece foarte repede. Descopăr zilnic noi şi noi nevoi şi caut soluţii, de multe ori imposibile, pentru a le rezolva. Aşteptările dumneavoastră cer rezultate concrete, însă nu pot reabilita într-un an ce nu s-a asfaltat în 20 de ani. Nefiind adeptul cârpelilor, nu voi accepta ca pe o stradă să se toarne asfalt pentru ca, după numai doi-trei ani, să înceapă săpături cauzate de avarii sau alte lucrări. Ori acestui oraş îi lipsesc lucrări elementare de infrastructură, a căror realizare necesită, pe lângă finanţare, timp de proiectare şi execuţie. Ceea ce vedeţi în Oradea nu s-a făcut într-un an şi nici în 4, însă direcţia a fost cea corectă încă de la început”, a precizat Ştefan Ilie.
Printre realizările primului an de mandat se află întocmirea unor cereri de finanţare pentru proiecte, intabulări, demolări de garaje, deblocarea unor investiţii şi transparentizarea instituţiei şi a comunicării.
„Dar a trecut un an în care nu am stat deloc. În acest haos am croit breşe de lumină, care se măresc continuu. Multe proiecte în lucru de la zero, pentru multe dintre nevoi, multe regulamente pentru îmbunătăţirea funcţionării serviciilor publice, multe măsuri pentru oprirea şi îndepărtarea vechilor metehne care ne-au ţinut pe loc şi care, de multe ori, ne-au scufundat în abis, ca să nu spun în mocirlă. Un an în care am construit echipe, cereri de finanţare, am intabulat, am inventariat, am sancţionat, am dat amenzi, am demolat, am deblocat investiţii, am fost momit sau ameninţat, am fost blocat, linguşit, hulit, reclamat sau lăudat. Unii au plecat de bună voie, alţii au rămas şi şi-au intensificat efortul de muncă. Unii au înţeles, alţii încă nu vor să priceapă, unii mai trebuie să plece şi mulţi competenţi vor trebui să vină. Am transparentizat instituţia şi comunicarea. Mai avem mult până să fim competitivi, dar suntem pe drumul bun”, a spus Ştefan Ilie.
În această perioadă primarul explică faptul că a fost denigrat cu scopul de a se crea împotriva sa un val de ură.
„În acest an am fost hulit şi denigrat cu scopul de a se crea împotriva mea un val de ură, alimentat constant cu dezinformări, minciuni şi lansări de zvonuri. Ştiu însă că asta s-a întâmplat pentru că am deranjat practicile de îndelungată tradiţie, acelea care au adus oraşul în acest punct din care nu se mai poate salva decât tăind în carne vie. Ştiind că minciuna se răspândeşte mai repede decât adevărul care o combate, iar cum spunea cineva <<un idiot poate crea mai multe prostii decât poţi tu spera să combaţi vreodată>>, nu-mi rămâne decât să-mi continui munca cu mai multă ambiţie. Voi administra oraşul în interesul cetăţenilor care doresc corectitudine şi performanţă. Voi reuşi. Deoarece eu îmi doresc ca la finalul mandatului tulcenii să fie câştigătorii”, a concluzionat Ştefan Ilie.
În prima zi a mandatului, primarul Ştefan Ilie a semnat o adresă oficială către Ministerul Culturii privind intrarea în patrimoniul municipiului a Grădinii de Vară „Dacia”. Astfel, imobilul a trecut din patrimoniul RADEF România în patrimoniul municipiului Tulcea.
Printre realizări se mai află demolarea garajelor din municipiu, demers prin care se doreşte crearea mai multor locuri de parcare, spaţii verzi sau locuri de joacă.