Desfiinţarea garajelor pentru a amenaja, în loc, parcări civilizate, parcuri sau alte obiective de interes public este cerută sistematic în diferite cartiere ale oraşului. Până în prezent la nivel de municipiu au fost demolate peste 100 de garaje, iar următoarele locaţii vor fi stabilite săptămâna viitoare, atunci când va începe şi notificarea proprietarilor în vederea desfiinţării construcţiilor.
„Avem mai multe zone în analiză şi le vom demola în funcţie de ceea ce asfaltăm din urmă, astfel încât să nu avem foarte multe desfiinţate şi neamenajate. Săptămâna viitoare, după ce finalizăm asfaltarea străzilor Griviţei şi Mărăşeşti, vom stabili noile locaţii pentru a emite somaţii”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
În total 134 de garaje din cinci zone ale municipiului au fost demolate anul acesta. Astfel, în zona E3 au fost demolate 48 de garaje, pe Aleea Merişor 19 garaje, pe strada Mărăşeşti în spatele blocului 33 au fost desfiinţate 15 garaje, pe strada Griviţei 12 garaje, iar pe strada Babadag în spatele blocurilor 7-9-11, un număr de 40 de garaje.
„Pe Aleea Meduzei a fost mai complicat şi a fost necesar un proiect pentru că aveam diferenţă de nivel şi consolidări de maluri, ceea ce ne-a întârziat puţin. Pe Aleea Merişor în spatele Grădiniţei 13 am fost condiţionaţi de un proiect de realizare a unui zid de consolidare care se află în execuţie, urmând amenajarea locurilor de parcare. Pe Griviţei şi Mărăşeşti se vor amenaja locuri de parcare odată cu asfaltarea străzilor”, a precizat George Şinghi.
Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP) Tulcea este cea care va notifica persoanele care trebuie să îşi desfiinţeze garajele în termenul prevăzut, în caz contrar aceştia riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 100.000 lei.
În municipiul Tulcea, DIAP are în derulare 1.778 de contracte pentru garaje.