Sportivii de la clubul Nippon Budo Sport Tulcea au obţinut patru medalii la cea de-a VII-a ediţie a  turneului All-Ukrainian Open Cup de karate kyokushin „OOKAMI – KAN”, organizat de All Ukrainian Alliance of Kyokushin Karate sâmbăta trecută.

Cu toate că se aşteptau  peste 500 de sportivi, din cauza  creşterii cazurilor de COVID şi a restricţiilor pandemice din Ucraina, numărul  s-a limitat la 300 de participanţi.

Sportivii tulceni au obţinut două medalii de aur, una de argint şi una de bronz în cadrul competiţiei din Ucraina. Vlad Constantin Uncu, elev la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, a obţinut titlul de Campion şi medalia de aur la categoria juniori mari 16 – 17 ani, + 70 kg, băieţi. De asemenea, şi Albert Pănuţă, elev la Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale”, a obţinut titlul de Campion şi medalia de aur la categoria cadeţi 12 – 13 ani, – 40 kg, băieţi.

Medalia de argint şi titlul de Vicecampioană i-a revenit sportivei Delia Andreea Covrig, elevă la Liceul Teoretic „Ion Creangă”,  la categoria cadete 12 – 13 ani, – 50 kg, fete. Răzvan Artimov, elev la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu”, s-a clasat pe  locul III şi a reuşit să obţină medalia de bronz la categoria juniori mici 14 – 15 ani,- 55 kg, băieţi. Chiar dacă nu a obţinut un loc pe podium, Cezar Nicolas Belibrov, elev la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu”, s-a clasat pe locul cinci la categoria copii mici 6 – 7 ani, – 30 kg, băieţi.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.