Oraşul Isaccea a obţinut premiul al doilea pentru planul de punere în valoare a cetăţii Noviodunum, fiind una dintre localităţile câştigătoare ale concursului „Oraşul durabil 2021″, ce au fost premiate, miercuri, de ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer.

Este vorba de proiectul de restaurare a cetăţii Noviodunum care a obţinut anul acesta finanţare pentru întocmirea proiectului în cadrul programului „Timbrul Monumentelor Istorice”, derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului din Ministerul Culturii.

„Vorbim de proiectul de restaurare a cetăţii Noviodunum pentru care a fost semnat contractul prin Timbrul Monumentelor Istorice. În prezent am scos la licitaţie faza de proiectare. În urma acestui concurs am câştigat şi asigurarea asistenţei de specialitate din partea Ambasadei Franţei pentru proiectul tehnic. Premiul este o recunoaştere a muncii pe care o facem noi”, ne-a declarat primarul oraşului Isaccea, Anastase Moraru.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.