Primarul Ştefan Ilie i-a îndemnat pe tulcenii racordaţi la Energoterm să treacă la centrală termică individuală.

Pentru ca abonaţii Energoterm să plătească în acest sezon rece factura la energie termică la acelaşi preţ ca în iarna trecută, respectiv 318 lei pe lună, Primăria Tulcea ar avea nevoie de circa 50 de milioane de lei de la bugetul de stat.

Acest scenariu pare imposibil în condiţiile în care administraţia locală a solicitat Guvernului 38 de milioane de lei şi speră să îi primească măcar pe aceştia.

,,La 318 lei s-ar putea ajunge doar dacă în loc de 43 de milioane de lei am avea 50 de milioane de lei, care ar însemna o subvenţie de 76%”, a declarat primarul Ştefan Ilie, joi, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la finalul şedinţei de Consiliu Local.

În situaţia în care Guvernul nu va aloca această sumă, cel mai negru scenariu luat în calcul de autorităţi pentru ca abonaţii la sistemul centralizat de termoficare să îşi poată susţine facturile este să vină în sprijinul acestora cu fonduri de la bugetul local alocate unor investiţii.

,,Strategia este să putem lua din bugetul local cât mai mulţi bani pe care nu i-am cheltuit anul acesta, dar este o strategie de criză, în sensul că sacrificăm bani pe care noi îi avem în execuţia unor proiecte care se află acum în licitaţie. Cu cât punem mai mult din bugetul local, cu atât investiţii care se află acum în licitaţie, şi care vor intra în execuţie la anul, vor rămâne fără acoperire. De unde iei, de acolo pierzi, de aceea principalul nostru scop este să luăm de la bugetul consolidat al statului, pentru că nu suntem singurii care solicită. Dacă eram singurii, puteam spune că şansele noastre sunt foarte mici, dar suntem alături de 25 de alte municipii, care însumat au nevoie de peste 1,3 miliarde de lei pentru a furniza căldură la preţuri acceptabile cetăţenilor. În scenariul negru, vom diminua resursele mai multor investiţii, inclusiv cele de la ape pluviale, parcări park and ride, care trebuie să intre acum în licitaţii pentru proiectare şi execuţie”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Edilul a făcut un apel public către autorităţile statului pentru alocarea de fonduri necesare subvenţionării energiei termice.

,,Noi, anul acesta, am făcut un împrumut de peste 80 de milioane de lei, cu care reabilităm 45 de străzi, iar de jumătate din aceşti bani ar avea nevoie Energoterm pentru a furniza o căldură acceptabilă, ceea ce este un lucru destul de grav. Din aceste considerente, fac un apel public către autorităţile statului să atribuie subvenţie, pentru că aşa a fost creat acest sistem falimentar şi l-au menţinut în viaţă nu doar autorităţile locale, cât şi autorităţile statului, pentru a putea să trecem de această iarnă”, a transmis Ştefan Ilie.

Energoterm a recuperat datorii în valoare totală de 5 milioane de lei

În ceea ce priveşte datoriile istorice pe care asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice le-au înregistrat de-a lungul anilor la Energoterm, directorul instituţiei Răzvan Teodoru spune că de la preluarea mandatului, parte din acestea au fost recuperate prin executări silite, în timp ce altele au fost prescrise.

,,De când am preluat mandatul, Energoterm are peste 5 milioane de lei datorii istorice, iar unele dintre ele sunt prescrise şi nu mai putem să facem nimic. De când am preluat conducerea anul acesta, se înregistrau datorii de 3 milioane de lei de la persoane fizice şi 5 milioane de la asociaţii, iar astăzi avem 1 milion de la persoane fizice şi 2 milioane de la asociaţii. Am dat în executare şi asociaţiile şi persoanele fizice. Ne-am dus până la valori de sub 500 de lei. Mai avem angajări de plată cu o parte din asociaţii”, a spus directorul Energoterm Tulcea, Răzvan Teodoru.

Potrivit lui Teodoru, anul acesta Energoterm a înregistrat 1.500 de cereri de debranşare de la sistemul centralizat, din care  s-au finalizat 1.350 de  dosare.

Energoterm mai are în prezent circa 7.000 de abonaţi, din care aproximativ 3.300 la Cazanul de Apă Fierbinte (CAF).

Şapte puncte termice se vor transforma în centrale termice

Din primăvara anului viitor vor începe lucrările de transformare a şapte puncte termice în centrale termice şi se vor amenaja două baterii murale, acesta fiind principalul pas pentru închiderea CAF-ului.

În prezent sunt în lucru studiile de fezabilitate în vederea scoaterii la licitaţie a execuţiei şi transformarea a 7 puncte termice în  centrale de cvartal, acolo unde gazul metan este la distanţe mari faţă de locuinţe.

,,Patru dintre puncte sunt în Vest, unul lângă spital, zona ANL, iar alte două în cartierul Neptun. O baterie este în curte la DAPS, iar alta la un bloc după cale ferată care nu are altă sursă de încălzire. Acestea cumulează aproximativ 2.500 de clienţi. Noi ne dorim ca anul viitor, în iarnă, investiţia să fie gata. În luna martie cel târziu vor începe lucrările în valoare estimativă de 1,5 milioane de euro fără TVA, din bugetul local”, a declarat directorul Energoterm, Răzvan Teodoru.

City managerul Nicolae Bibu a susţinut faptul că închiderea CAF-ului şi trecerea pe centrale termice va însemna o scădere a preţului mediu de producţie a gigacaloriei cu circa 50%.

,,Costul gigacaloriei de pe CAF este mult mai mare decât costul gigacaloriei pe centrale termice. Închiderea CAF şi trecerea pe CT-uri cu siguranţă va scade preţul mediu de producţie cu circa 50%”, a menţionat Nicolae Bibu.

Autorităţile locale iau în calcul iniţierea unui proiect de hotărâre prin care cetăţenii care au venituri reduse să fie ajutaţi financiar pentru achiziţionarea de centrale de apartament, în zonele unde sistemul centralizat racordat la CAF nu va mai fi funcţional.

,,Acolo unde funcţiona CAF-ul şi pe scara respectivă mai sunt 3-5 abonaţi care nu s-au deconectat de la CAF, în funcţie de veniturile pe care aceştia le au vom aloca o subvenţie pentru a-şi achiziţiona centrală de apartament. Pentru a înţelege cum se face acest lucru, am fost împreună cu colegii mei la Galaţi, unde acest caz a fost rezolvat şi la momentul respectiv primăria a dat undeva la 2.000 de lei. Eu am calculat la 7.000 de lei maximul pe care îl poate lua un om care nu are venituri şi e proporţional, până la zero. După ce oamenii dovedeau că au achiziţionat centrala pe bază de factură, primăria achita partea care îi era atribuită cetăţeanului în funcţie de venit. A fost un sprijin pentru cei care din anumite motive au rămas la sistemul centralizat vechi. Dacă nu rupem acest sistem, vom falimenta şi ne vom întreba tot timpul de ce nu există străzi, trotuare şi parcări. Cetăţeanul trebuie să se gândească foarte bine, pentru că acest sistem nu poate funcţiona la infinit. Recomand tuturor trecerea de la sistem centralizat la centrală termică individuală”, a subliniat Ştefan Ilie.