Ştefan Ilie, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Tulcea, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD, PNL, UDMR şi minorităţile îl susţin pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte la alegerile prezidenţiale din luna mai.
Preşedintele PNL Tulcea a declarat că pentru susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu s-au strâns peste 10.000 de semnături în municipiu şi în judeţ.
„Candidatul pe care alianţa PSD, PNL, UDMR şi minorităţi îl susţine este Crin Antonescu. În afară de faptul că este candidatul care a fost agreat de aceste trei partide şi de minorităţile naţionale, Crin Antonescu este şi tulcean. Aşa cum ştim cu toţii, alegerile în consecinţă, în data de 4 şi 18 mai, pentru Tulcea şi pentru judeţ, sunt un pic mai speciale, fiindcă unul din candidaţi este un tulcean care în trecutul domniei sale a fost primul preşedinte al PNL după 1990 în Tulcea, participând alături de alţi tulceni la reînfiinţarea acestui partid în oraşul nostru. (…) Am strâns mai mult de 10.000 de semnături, dublând mai bine target-ul pe care ni l-am propus iniţial. Oamenii au semnat cu toată deschiderea atât în municipiu, unde este foarte cunoscut, fiind tulcean, dar şi în judeţ”, a declarat Ştefan Ilie.
Crin Antonescu va vizita atât municipiul Tulcea, dar şi câteva zone din judeţ, în perioada campaniei electorale.
„Crin Antonescu va veni în municipiul Tulcea şi probabil în două-trei locuri din judeţ, nu au fost stabilite la momentul actual zonele pe care le vom vizita împreună. Crin Antonescu are legătură cu două licee din municipiu, respectiv Grigore Moisil şi Spiru Haret. Într-o parte a învăţat, iar în cealaltă parte a predat. Aceste două licee, unul se află în reabilitare pe fonduri europene şi îi putem propune să facă o vizită, sau la Spiru Haret, care va intra în reabilitare prin fonduri nerambursabile, fiind şi un obiectiv patrimonial al municipiului şi al întregii ţări”, a precizat Ştefan Ilie.
Potrivit sondajelor, Crin Antonescu este candidatul care are cele mai multe şanse să intre în turul doi, a mai spus Ştefan Ilie.
„Am discutat luni în cadrul Biroului Politic Naţional la Bucureşti cu reprezentanţi din staff-ul de campanie, din care fac parte reprezentanţi UDMR, PSD, PNL şi minorităţi. Potrivit acestora, în sondajele pe care le vor da publicităţii în perioada următoare, Crin Antonescu are cele mai multe şanse de a intra în turul doi”, a menţionat preşedintele PNL Tulcea.
La conferinţă a fost prezent şi preşedintele Organizaţiei de Tineret PNL Tulcea, Dumitru Nurciu, care a precizat că o mare parte dintre semnatarii susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu au fost tineri.
„Prima activitate a noastră, a partidului, în această perioadă de precampanie a fost evident strângerea de semnături pentru susţinerea candidatului nostru, Crin Antonescu. Semnăturile au fost strânse atât în municipiu cât şi în judeţ. Deşi am avut o perioadă scurtă pentru a face acest lucru, ne-am bucurat să vedem că aproape ne-am dublat target-ul de semnături pe care ni l-am setat iniţial, semn că oamenii au fost receptivi la candidatul nostru. Poate că mulţi îl şi ştiau, şi el se bucură de o notorietate în judeţ, dar au fost receptivi la mesajele lui, la personajul lui, şi ne-a fost uşor, am strâns semnăturile relativ repede. Ce am mai remarcat în această perioadă de strângere de semnături este priza pe care a avut-o la electoratul tânăr. Mulţi dintre ei nu-i ştiau precedenta activitate politică, dar l-au descoperit acum şi le-a plăcut modul în care se prezintă, discursul pe care îl are şi faptul că nu se dă înapoi de la nicio întrebare, temă mai sensibilă. Acest lucru le-a inspirat încredere şi un mare plus pentru tineri este mai ales că în jurul lui Crin Antonescu nu planează fel de fel de teorii sau suspiciuni de corupţie, scandaluri şi poveşti pe care nu vrem să le mai auzim de la candidaţii noştri”, a precizat Dumitru Nurciu.
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale duminică, 9 martie, la ora 13:00, la sediul Biroului Electoral Central.
Alegerile prezidenţiale din România vor avea loc pe 4 mai, primul tur, şi pe 18 mai, al doilea tur, după ce Curtea Constituţională a anulat în data de 6 decembrie 2024 alegerile prezidenţiale din 2024.