ALRO, consumator constant de oxigen în cadrul proceselor sale tehnologice de obţinere a aluminiului reciclat, a decis să redirecţioneze, începând cu finalul lunii octombrie 2021, cota sa lunară de oxigen către Secţiile de Terapie Intensivă, grav afectate de contextul actual marcat de COVID-19, a anunţat, ieri, compania, într-un comunicat de presă.

ALRO utilizează aproximativ 240.000 de metri cubi de oxigen tehnic pe lună în cadrul proceselor sale tehnologice, respectiv pentru a opera arzătoarele cuptoarelor utilizate pentru topirea aluminiului reciclat.

„Aceste vremuri dificile ne-au confirmat că trebuie să rămânem împreună şi să ne sprijinim reciproc atât în activităţile de afaceri, cât şi în cadrul comunităţilor locale. Astfel, având în vedere criza de oxigen din sistemul sanitar românesc generată de cel de-al patrulea val de COVID-19, am decis să ne redirecţionăm cota lunară de oxigen contractată de la furnizorul nostru în beneficiul comunităţii”, a spus Gheorghe Dobra, Director General al ALRO Slatina, citat în comunicatul de presă.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.