Proiectul de majorare la 450 lei a picat la vot, Energoterm riscă falimentul.

* Furnizarea căldurii în municipiu ar putea fi sistată începând cu a doua jumătate a lunii decembrie

Preţul gigacaloriei în Tulcea rămâne neschimbat la valoarea de 265 de lei, după ce zece din cei douăzeci de consilieri locali prezenţi ieri la şedinţa de Consiliu Local au votat împotriva majorării la suma de 450 de lei. Consilierii PNL şi consilierul Pro România au votat pentru, consilierii PSD împotrivă, iar reprezentanţii PER şi USR s-au abţinut.

Astfel, cu doar 10 voturi pentru majorarea preţului gigacaloriei furnizate de Energoterm, proiectul iniţiat de executivul primăriei a fost respins.

Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, consideră, că, în această situaţie, societatea de termoficare va intra în faliment, iar furnizarea căldurii în municipiu ar putea fi sistată începând cu a doua jumătate a lunii decembrie.

„În mod obligatoriu Energoterm va factura tot la acelaşi preţ (n.r.-265 de lei), dar pierderile vor fi extraordinar de mari. Noi nu putem să alocăm către Energoterm subvenţia pe care o dăm cetăţenilor, care nu a fost aprobată, şi ei nu vor putea plăti gazul care va fi oprit. Deja era în pierdere şi acum, pentru că noi neprimind avizul ANRE, am funcţionat aproape două luni cu preţul vechi. Pe lângă faptul că va rămâne lumea în frig, acest lucru înseamnă şi disponibilizări ale angajaţilor de la Energoterm. Ştiam că suntem într-o alianţă cu USR şi PER, dar văd că nu, şi atunci voi purta negocieri cu toate partidele, să vedem cine poate să înţeleagă această situaţie gravă în care am ajuns şi cine vrea să deţină o majoritate în consiliu pentru a rezolva problemele Energotermului. Eu ca primar mi-am făcut datoria, probabil am nevoie de o altă majoritate. Dacă nu ne vom înţelege sigur va exista o şedinţă extraordinară pentru formarea unei noi majorităţi”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Consilierul PSD Andaluzia Luca a spus că s-ar fi putut creşte gradual preţul la gigacalorie şi a amintit de protestele de anul trecut, în care cetăţenii cereau scăderea preţului la căldură.

„Ne aflăm astăzi într-o situaţie critică, pentru că dacă va fi aprobat acest nou tarif, categoric ajungem într-o situaţie în care foarte mulţi consumatori vor depune cereri de debranşare. Poate că trebuia să creştem gradual preţul la gigacalorie şi am fi putut să ne canalizăm pe promisiunile pe care le-am făcut, acelea de modernizare şi nu falimentare. Noi, consilierii locali PSD, ne vom opune majorării preţului la gigacalorie”, a precizat Andaluzia Luca înainte de vot.

City managerul Nicolae Bibu a atras atenţia asupra faptului că Energoterm va intra în faliment, iar de la 1 ianuarie oamenii vor fi condamnaţi la frig.

„Sper că toată lumea a înţeles ceea ce urmează în ceea ce priveşte preţul gigacaloriei. În viaţa unei firme, în momentul în care produci cu 1071 şi vinzi cu 530 de lei, firma moare în trei luni. Deşi credeţi că aţi făcut un bine celor care plătesc 265 de lei acum, de la 1 ianuarie i-aţi condamnat la frig. Energoterm, probabil începând cu 15-20 decembrie, nu va mai primi gaz pentru că nu l-a plătit”, a spus Nicolae Bibu.

Consilierul USR Tatiana Haliţ şi-a motivat abţinerea de la vot prin faptul că şi-ar fi dorit ca Primăria să asigure o subvenţie mai mare către populaţie.

„M-am abţinut de la vot pentru că sunt de părere că se putea ajunge la un preţ pe gigacalorie mai mic de 450 de lei pentru cetăţean. Cu mai mult efort din partea Primăriei ca şi subvenţie s-ar fi putut. Ne-am fi dorit să ajungă la 390 de lei, preţ care conta pentru cetăţean. Al doilea aspect a fost faptul că nu am primit siguranţa că aceste investiţii chiar se vor întâmpla aşa cum domnul director Energoterm a spus, în ceea ce priveşte centralele termice de cartier”, a menţionat Tatiana Haliţ.