,,Să vină în ajutorul locatarilor şi să depună cereri de încălzire a locuinţei pentru tot blocul”

Pentru a trece mai uşor peste perioada sezonului rece, primarul Ştefan Ilie invită cetăţenii să depună în continuare cereri pentru ajutorul de încălzire a locuinţei la Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) Tulcea şi face apel la asociaţiile de proprietari să se ocupe de acest demers.

,,Invităm în continuare persoanele care pot obţine subvenţii privind încălzirea pe lemne, energie electrică, gaze sau energie termică să o facă la sediul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială. Unele dintre asociaţiile de proprietari au venit cu cererile tuturor locatarilor şi le felicit. Cele care nu au făcut acest lucru, le rog să vină în ajutorul locatarilor şi să depună cereri pentru toată asociaţia”, a transmis primarul Ştefan Ilie, joi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local.

Cererile se pot depune pe tot parcursul sezonului rece, iar ajutorul se acordă pentru perioada rămasă din sezon.

Începând cu sezonul rece 2021-2022 ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, respectiv de până la 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Pentru obţinerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei si suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure pot depune cererea şi declaraţia pe propria răspundere împreună cu documentele justificative individual la Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea, la asociaţiile de proprietari, sau la centre de colectare.

Anul trecut, în luna decembrie, numărul cererilor depuse la DAPS se înjumătăţise faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Astfel, în ultima lună a anului trecut doar 133 de tulceni au solicitat ajutorul de încălzire a locuinţei.

Legea 266/2021 prevede că ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate.