Primăria Tulcea a demarat, toamna acesta, un amplu program de renaturare a spaţiilor verzi din municipiu, primii 500 de arbori şi arbuşti fiind deja plantaţi în cartierele Dallas şi Lotizare, zone aflate în care se desfăşoară lucrări de reabilitare a străzilor, parcurilor şi zonelor din preajma blocurilor.

„În aceste zile, prin intermediul Servicii Publice Tulcea, am plantat 500 de arbori în diferite zone ale municipiului, 100 de tei în Lotizare şi 400 de salcâmi în Dallas, în jurul spaţiilor nou amenajate, inclusiv la limita cartierului, în zonele degradate”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Renaturarea spaţiilor verzi se face în acelaşi timp cu montarea sistemelor de irigaţii automate, iar programul de plantare a arborilor şi arbuştilor va fi extins începând de anul viitor.

Satul Pescăresc înverzeşte

După ce în primăvara acestui an, la iniţiativa Cercetaşilor, cu sprijinul Direcţiei Silvice şi al ARBDD, s-au plantat 100 de sălcii la Lacul Zaghen, luna trecută, alţi 500 de arbori au fost plantaţi în zona Satului Pescăresc de voluntari şi consilieri locali, cărora li s-a alăturat primarul Ştefan Ilie.

De altfel, zona Zaghen se află în atenţia autorităţilor locale, care în colaborare cu Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 propune realizarea, în vecinătatea polderului, a unui canal olimpic acreditat internaţional, a cărui construcţie va fi bazată pe tehnologie prietenoasă cu mediul înconjurător.