Echipa Cerna’s Coders din comuna Cerna a câştigat atât Locul I, cât şi Premiul de Popularitate la ediţia a II-a a Târgului Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Copii – CODE Kids FEST, desfăşurată pe 7 şi 8 decembrie 2021 pe platforma de evenimente all-in-one Hopin. În competiţie au intrat 13 echipe – 72 de copii – din 10 judeţe, evenimentul însemnând, pe lângă concursul propriu-zis, şi prezentări realizate de experimentaţi speakeri în domeniile IT şi STEM, precum şi ateliere de discuţii despre programare, robotică şi tehnologie.
„Aceşti copii sunt programatorii de mâine şi adulţii care vor dezvolta start-upuri în domenii precum sănătate, educaţie, mediu, transport sau agricultură şi trebuie să fie apreciaţi pentru ideile şi eforturile pe care le fac”, a declarat Marian Druncea, coordonator judeţean CODE Kids Tulcea.
Luiza Noici (12 ani), Marius Tanur (12 ani) şi Lucian Bandula (13 ani), coordonaţi de Vanda Dumitrache, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale „Dumitru Cerna”, au elaborat Smart Irrigation V2, un proiect care vine în sprijinul agricultorilor care cultivă plante în sere. Proiectul este compus dintr-un sistem de udare automată, bazat pe un senzor de umiditate – care este introdus în sol – şi o pompă de apă care se declanşează în momentul în care senzorul trimite semnalul că solul are nevoie de apă. Potrivit organizatorilor, juriul a apreciat proiectul lor ca fiind unul de impact şi cu aplicabilitate imediată. În plus, copiii au primit şi prima lor cerere pentru produsul dezvoltat de la un localnic care îşi doreşte sistemul Smart Irrigation în solariul propriu.
„La început eram un copil timid şi nu mă aşteptam să am această experienţă frumoasă. Nu ştiam ce înseamnă un cod QR, proiecte pe calculator sau ce este un webinar. Mi se părea greu. Acum am ajuns la un nivel la care nici nu visam: Locul I la Târgul Naţional de Ştiinţă. Nu vă abateţi de la visurile voastre care vi se par că nu pot deveni realitate! Nu uitaţi, persoanele ambiţioase privesc dificultăţile ca pe nişte oportunităţi!”, spune Luiza.
Marius Tanur a povestit despre dificultăţile cu care s-a confruntat echipa, dar şi despre ambiţie.
„Code Kids a fost pentru mine o experienţă nouă, cu provocări multe, dar şi distractivă. Am învăţat lucruri noi des-pre tehnologie, dar şi ce este munca în echipă. La Târgul Naţional de Ştiinţă am avut mari emoţii, deoarece ne-am pregătit mult pentru acest eveniment. Nu a fost uşor, am întâmpinat probleme tehnice (nu găseam codurile) sau ni se stricau piesele, dar am învăţat din greşeli şi am câştigat. Recomand şi altor copii să se înscrie în proiect, deoarece o să-i ajute în viitor, cum, cu siguranţă, o să mă ajute şi pe mine, Lucian şi Luiza”, spune Marius.
„Pentru mine, Code Kids a însemnat o provocare! La început, mi s-a părut o joacă, dar cu timpul am realizat că poate fi de viitor. Atunci când eu, alături de colegii mei, ne-am calificat la etapa naţională a Târgului de Ştiinţă, am realizat cât de important a fost pentru mine Code Kids. Îi îndrum pe toţi copiii din mediul rural să se înscrie în acest proiect, deoarece îşi pot descoperi o mare pasiune, cum a fost în cazul meu”, a mărturisit Lucian Bandula.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.