Accesul turiştilor în pădurile Letea şi Caraorman, zone protejate, se va face după un nou regulament de vizitare, la începutul sezonului turistic de anul viitor, a declarat guvernatoarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Atena Groza, ieri, în cadrul conferinţei de lansare a proiectului de conservare a pădurii Caraorman, implementat de Asociaţia Danubiu.

„Avem în vedere pentru anul viitor modificarea regulamentului prin care se va face vizitarea în pădurea Letea ca şi în toate celelalte zone strict protejate. Vor fi măsuri clare şi pentru Caraorman şi sunt în discuţie inclusiv interzicerea pentru o perioadă a accesului în Letea până când se va securiza modul în care se face vizitarea. La începutul sezonului turistic se va şti foarte clar cum se va putea intra, în ce zone şi în ce condiţii. Dacă reuşim să consolidăm până la începutul sezonului turistic infrastructura astfel încât să fie limitat accesul, atunci turismul se va putea desfăşura în mod normal”, a declarat guvernatorul ARBDD, Atena Groza.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.