Andrei Roberta-Georgiana are 18 ani, este din comuna Murighiol, învaţă la Liceul Teoretic „Ion Creangă” şi practică stilul de lupte kempo de la vârsta de 9 ani şi jumătate, fiind legitimată de cinci ani la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Tulcea – secţia box, antrenor Ştefan Simion. Sportiva este una dintre cele două pugiliste de la CSM care au fost premiate în cadrul Galei Sportului Tulcea, în topul celor mai bun sportivi tulceni din anul 2021, la categoria „Sporturi olimpice”.

„Am început să practic acest sport după multe încercări în diferite ramuri, toate fiind fără succes, în afară de una, cea care mă defineşte şi în acest moment, artele marţiale mixte (kempo) alături de box. În anul 2013, am luat parte la primele mele lecţii de kempo, în cadrul dojo-ului Yamato Dojo Tulcea, sub îndrumarea antrenorului Gheba Iulian”, ne-a spus Roberta.

Pentru Roberta, fiecare şedinţă de antrenament are valoarea aproape egală cu cea  a unui meci, iar sportiva îşi pune toate calităţile la bătaie zilnic.

„Pregătirea de dinaintea unei competiţii necesită multă muncă, determinare, dar şi un sacrificiu atât faţă de persoana mea, cât şi faţă de antrenorii mei. Înaintea competiţiei, antrenamentele se desfăşoară la intensitate maximă, însă pe un interval mai scurt de timp, pentru a se crea atmosfera unui meci real. Calităţile unui bun sportiv, în opinia mea sunt: perseverenţa, curajul, implicarea, voinţa, seriozitatea şi dedicarea şi cred că mă pot identifica uşor în acest profil. Cred că, în sport, indiferent de originea sa, munca va fi mereu superioară  talentului. Talentul reprezintă doar o mică parte din ceea ce este sportivul cu adevărat. O dată ce exersăm zilnic o anumită acţiune, aceasta se va perfecţiona în timp, fapt care va conta cu mult mai mult într-o luptă reală. Talentul este cel care ajută sportivul să-şi îmbunătăţească performanţa cu mult mai repede faţă de o persoană obişnuită. Consider că principalul meu atu este voinţa, ea mă ajută să performez în ceea ce fac”, ne-a destăinuit campioana Roberta Andrei.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.