Valul al cincilea al pandemiei de COVID-19 pune în mare dificultate activitatea unor instituţii sanitare-cheie din judeţul Tulcea. Din cauza numărului foarte mare de solicitări pentru testări la domiciliu, activitatea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea a fost dată peste cap.

Pentru a face faţă numărului mare de apeluri, managerul SAJ Tulcea, dr. Ali Kilo Salah, spune că este necesar ca oamenii să se testeze la medicii de familie sau în clinici, sau să aibă răbdare chiar şi 24 de ore de la apel.

„Oamenii nu au răbdare. Acum eu sunt în curte şi nu am nicio maşină la sediu, toate s-au dus la testare. Singura şansă pentru a nu ne mai aglomera este să se facă mai multe teste la cabinetele medicilor de familie. Oamenii s-au învăţat să stea pe fotoliu acasă şi să vină echipajele Ambulanţei să-i testeze. Este o greşeală mare din partea lor. Dacă nu vor să se deplaseze în altă parte, măcar să aibă răbdare 24 de ore sau cât este necesar. Când suntem atât de aglomeraţi, oamenii trebuie să ne ajute şi ei, să aibă răbdare sau să se deplaseze la medicii de familie”, ne-a declarat, ieri, managerul SAJ Tulcea, dr. Ali Kilo Salah.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.