Doroteea Păscălin, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, este câştigătoarea din România a concursului european „Juvenes Translatores” destinat liceelor. Traducătorii Comisiei Europene au selectat 27 de câştigători (câte unul pentru fiecare ţară UE) din rândul a 2 .940 de elevi din întreaga Europă. În plus, 219 elevi au primit menţiuni speciale pentru traduceri remarcabile. Printre cei 15 elevi din România care au fost premiaţi cu menţiuni speciale se află şi trei colegi ai Doroteei, Elena Tamara Ivanof, Alexandra Costan şi Diana Ioana Roşca.
Doroteea Păscălin ne-a spus că a fost surprinsă, dar şi fericită de rezultatul obţinut şi recunoaşte că i-a fost dificil să traducă din engleză în română, fiind obişnuită să redea texte din română în engleză.
„Scopul concursului Juvenes Translatores este de a promova studiul limbilor străine în şcoli şi de a le oferi tinerilor posibilitatea de a vedea ce înseamnă să fii traducător. Concursul s-a desfăşurat în online, ne-am adunat într-o sală de curs toţi elevii participanţi de la Moisil şi fiecare a trebuit să traducă un text dintr-o limbă oficială europeană în altă limbă europeană. Eu am ales să traduc un text din limba engleză în limba română. Mi-a fost destul de dificil, căci sunt obişnuită să traduc din română în engleză. Nu mă aşteptam să câştig, am fost foarte surprinsă, nu am avut prea multă încredere în traducerea mea, dar a fost perfectă. Când aşteptam răspunsurile, am fost foarte emoţionată. Profesoara mea ştia de câteva zile de rezultat, dânsa a avut oricum încredere în mine. Decernarea premiilor va avea loc la Bruxelles, Comisia Europeană ne va acoperi costurile de deplasare pentru mine, mama şi profesorul meu îndrumător, Mihaela Visterneanu, dar încă nu ştiu în ce constă premiul”, ne-a spus Doroteea Păscălin.
Doroteea învaţă engleză de 8 ani şi se pregăteşte pentru medicină.
„De mică voiam să mă fac doctor. Engleza şi alte limbi străine sunt o pasiune de-a mea”, ne-a mărturisit Doroteea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.