Mobilizarea a circa 150.000 de soldaţi ruşi în apropiere de graniţa cu Ucraina este informaţia care, din noiembrie, îngrijorează lumea întreagă.

Vladimir Putin a trimis ieri trupele ruseşti în zonele separatiste Doneţk şi Luhansk din Ucraina, după ce a recunoscut independenţa acestor regiuni. Ideea preşedintelui este de a restabili sferele de influenţă ale Rusiei în cât mai multe zone din Europa de Est şi de a „renegocia” sfârşitul Războiului Rece din care Rusia a ieşit slăbită şi umilită.

Ucrainenii din Tulcea urmăresc cu atenţie veştile din ţara vecină. În judeţul Tulcea sunt înregistraţi 250 de ucraineni, dar numărul acestora este mai mare.

„Sunt ucraineni din Pardina, Chilia, Somova, Tulcea care au rude în Ucraina. Eu sunt la ferma mea de lângă Pardina, iar în noaptea de duminică spre luni am auzit nişte bubuituri puternice, ori au avut trageri ucrainenii, ori îşi ascut ţevile ruşii. Am discutat cu o parte din cetăţenii din Ucraina şi sunt timoraţi din cauza presiunii dată de soldaţii ce se află în apropiere. Unii au plecat deja, unii îşi fac bagajele, iar alţii se pregătesc să se apere. Acum cred că este ultimul val de migranţi. Dacă va fi război, cred ca va fi exact la fel cum a fost şi cu evreii în 1941, cei cu bani au plecat în America, iar cei săraci au ajuns la Auschwitz. Întotdeauna cei care au dus greul la noi au fost ţăranii şi muncitorii. Situaţia este încordată, europenii se joacă de-a NATO, astăzi îi primesc, mâine îi dau afară. Eu sunt convins că viitorul mediu ne rezervă ca România şi Ucraina să devină o colonie. Un cetăţean din Pardina are o verişoară în Ucraina. Sunt speriaţi, căci, dacă va intra, Putin va ajunge până la Ismail. Am înţeles că în zona Ismail se fac nişte concentrări la fostele cadre militare care sunt pensio-nari rezervişti. Ai noştri stau liniştiţi că ne apără NATO, dar lumea nu ştie că în caz de agresiune asupra statului nostru, conform tratatului, NATO vine după 5 zile cel mai repede”, ne-a declarat Dumitru Cernencu, fostul preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România Filiala Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.