Feliks Iacoblev-Barău, în vârstă de  şase ani, este primul expozant de anul acesta în „Galeria Artistului la Tinereţe”, la demisolul Casei Avramide, cele 36 de lucrări expuse fiind vernisate luni. Expoziţia marchează un an de la lansarea Galeriei şi poate fi vizitată până pe 25 martie.

Feliks are 6 ani, este elev în clasa pregătitoare la Liceul de Artă „George Georgescu” din Tulcea şi  creşte într-un mediu artistic, care îl inspiră să picteze, să deseneze, să realizeze colaje impresionante.

„Lucrările sunt în număr de 36, selectate dintr-un număr mult mai mare. Acestea au fost realizate în decursul a patru ani, în diferite momente. Eu sunt artist plastic şi a fost un lucru firesc ca, în timpul lui liber, să îşi dezvolte aptitudinile. E un efort de apreciat la o vârstă atât de fragedă, când interesul pentru joacă este unul ridicat. La un moment dat, plăcerea s-a transformat în muncă”, ne-a declarat Daniela Iacoblev-Barău, mama micului artist, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.